ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Ghiţă Uiban, paznicul făneţelor din Măgură, se indrepta către Cotă pe drumeagul uscat din marginea pădurii satului. Drumeagul de ţară, cu marginile săpate de ploile repezi, ţinea un timp marginea pădurii de stejari, după care cobora lin intr-o vale uriaşă, uşor mlăştinoasă, in care păşteau vacile satului.
ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Ghiţă Uiban, paznicul făneţelor din Măgură, se indrepta către Cotă pe drumeagul uscat din marginea pădurii satului. Drumeagul de ţară, cu marginile săpate de ploile repezi, ţinea un timp marginea pădurii de stejari, după care cobora lin intr-o vale uriaşă, uşor mlăştinoasă, in care păşteau vacile satului.
Era duminică după-amiază, puţin inaintea asfinţitului. O incremenire lucie, patinată, şedea in aer şi, deşi soarele strălucea vesel, se simţea uşor boarea serii, păndind in timpul care se scurgea. Vara ajunsese spre sfărşite, şi-n verdele bătrăn al ierbii se ghiceau deja primele semne ale ofilirii. De fapt, toamna nu incepuse, dar sigur era că vara işi sfărşise puterea, şi frunzele, copacii, ierburile bătrăne şedeau in aşteptarea decăderii. De obicei, drumeagul, care lega Vintileasa de făneţele din munţi era umblat, dar acum, in după-amiaza sărbătorii, totul era pustiu, pănă departe, scăldat in căldura lucioasă, fără putere, a Soarelui.
Jos, in valea mlăştinoasă, avea să povestească mult mai tărziu Ghiţă Uibanu, păştea cireada de vaci, iar mai departe, cam la vreo sută de metri, se vedea imprejurimea stănei de vară, cu pămăntul innegrit de baliga oilor şi gardul putred, rupt intr-o parte. Care stănă? făcu, mirat, unul din cei ce ascultau povestea, dar nimeni nu-l luă in seamă, nici măcar cel intrebat, Ghiţă Uiban. Şi acela, văzănd că răspunsul nu vine, intrebă, din nou: care stănă? Se ghicea o uşoară iritare, nu mai era nedumerirea prostească dinainte, şi Ghiţă Uib
