Patru bolnavi de cancer de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova trăiesc de două zile fără un medicament care le-ar prelungi viaţa. Astăzi au fost informaţi că spitalul nu are să le dea soluţia vitală.
Cei patru bolnavi cărora oncologii le-au extirpat metastaza trăiesc astăzi a doua zi fără o soluţie perfuzabilă, Cetuximabum, despre care specialiştii spun că e de neînlocuit. Medicamentul, care se administrează o dată la şapte zile, nu mai există la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) de la începutul lunii. Medicii spun că, prin lipsa lui din tratament, acestor bolnavi li se taie din şansele de supravieţuire. "Eu am plecat la orele amiezii de la spital şi medicamentul nu era. Cu pacienţii am discutat la ora 13.00. Le-am spus adevărul, ce era să fac? Dacă nu aveam medicamentul, ce puteam face?", a declarat pentru Adevărul profesorul universitar doctor Florinel Bădulescu, şeful Clinicii de Oncologie de la Spitalul Nr. 1 şi al Societăţii Naţionale de Oncologie.
Pedeapsă cruntă pentru patru bolnavi de cancer din Oltenia: doctorii nu găsesc în spital un medicament important cu care să-i trateze
Medicamentul Cetuximabum este livrat celui mai mare spital din Oltenia, prin contract, de o firmă din Bucureşti, SC. ChimImportExport Plurimex SRL. De la începutul lunii, firma nu a mai distribuit soluţia unităţii medicale din Craiova. Reprezentanţii firmei spun că nu au primit comandă în acest sens. Pe de altă parte, conducerea spitalului susţine că a fost făcută comanda.
Interesaţi de caz după ce a fost publicat
După publicarea cazului în cotidianul Adevărul de Oltenia de astăzi, reprezentanţii societăţii i-au contactat pe directorii spitalului şi le-au comunicat că vor livra marfa în cel mai scurt timp posibil. "Ne-au trimis un fax şi ne-au spus că mâine dimineaţă (astăzi - n.r. )trimit flacoanele", a anunţat aseară conferenţiar docto