Numai că, de la a treia ediţie, lucrurile se stricară. Nu era de vină echipa. Cameramanii îşi făceau meseria cu aceeaşi hărnicie ca înainte. Se ţineau cu camera după Paula oriunde mergea, chiar şi la baie, lipind obiectivul de gaura cheii, astfel că, deşi niţel cenzurată, să nu fie trecută emisiunea la categoria producţiilor porno, telespectatorii vedeau suficient de mult din trupul Paulei făcând duş, săpunindu-se lasciv peste tot şi cântând arii din operetă, deşi nu prea şedea bine cu vocea.

Tatăl îşi juca şi el rolul cu brio. O urmărea pe Paula cu priviri posomorâte, bombănea pe ascuns, dar în aşa fel, totuşi, încât să se vadă şi să se audă la televizor. Cei ce se zgâiau prin crăpăturile gardurilor se străduiau să comenteze cât mai critic tot ce făcea Paula prin ogradă. E drept, cu ei apăruse, la un moment dat, o problemă. După prima emisiune, se arătară extrem de încântaţi c-au apărut la televizor. Nelu Norocea, băiatul lui Culai Norocea din capul străzii, care umblase pe la Bucureşti şi trecea drept cunoscător într-ale show-bizz-ului (luase într-o seară, ca taximetrist, o vedetă de la finele unei emisiuni şi – zicea el – cum aşteptase o grămadă la intrare, se dusese după ea, s-o caute şi, cu acest prilej, văzuse şi înţelesese multe lucruri) îi întrebă dacă au avut avocat la semnarea contractului.

– Care contract? se mirară cei de pe stradă, care veniseră la poarta lui Vasile Pirpilic din pură curiozitate.

– Cum care contract? Contractul de colaborare cu postul respectiv de televiziune. Uite, Paula ia o căruţă de bani. Şi nu numai ea. Şi taică-său care a semnat şi el un contract cu postul. Aflând că se câştigau bani din apariţia la televiziune, cei de pe stradă nu se mai prezentară la a doua ediţie. Şi cum fără ei reality-show-ului îi lipsea ceva – poate tocmai realitatea – producătorii se interesară ce s-a întâ