Jale mare în ultimele zile pe capul națiunii române. Apeluri – „Citește și dă mai departe!” – scrisori deschise, îndemnuri mobilizatoare – „Jos Guvernul, apărați statul de drept!Veniți, cetățeni, patria e în pericol!“ –. mesaje și vînzoleală pe bloguri. Una peste alta: „Vrem guvern democrat!” Precum cucul părăsit de cuca literaturii – ce frumos scriam proză în anii ’80, mi se spune cu nostalgie, cînd alții mîncau șerbet și dulceață de trandafir, pe oftate și tăcute, iar acum s-a trezit spiritul civic în ei, iar al meu ar fi amorţit – încercăm și noi cîteva observații de actualitate. Ca să dovedeşti un plagiat, nu e nevoie de comisii de 20 de profesori, nici expertiza unor experți. Este nevoie numai de bună-cuviință. Avem aici cartea, alături este textul incriminat. Citim. Cînd colo, cînd dincolo, Dacă e la fel, e plagiat. Dacă lipsesc ghilimelele de rigoare sau nota care să trimită în josul pagimii sau la finalul capitolului (cărții) la lucrarea de unde s-a citat, nu e bine. E simplu: furt intelectual, plagiat. Am auzit fel de fel de bazaconii în aceste zile, de la oameni care ba sînt miniștri, ba sînt profesori universitari, cum că, de la Platon și Aristotel, de la Newton și Einstein, toată lumea a plagiat! În cazurile Mang, Ponta, Udrea, Kovesi – în ordinea livrării acestor afaceri:sehr schmuzig, ar fi pe nemțește, cine înțelege, bine cine nu, mai bine –, plagiatul se poate dovedi foarte uşor. Am spus și repet, cu cărțile – broșuri, articole, reviste – pe masă. Este limpede că în România plagiatul a devenit o treabă răspîndită. Autoritatea academică să găsească soluții. Și, evident, pedepse: afară din școală, din Senat, din Guvern! Cazier. Altfel vom avea în continuare doctori impostori, care vor aduce prejudicii și altor generații de tineri. Am avut și eu de suferit de pe urma acestor procedee jegoase. Un student în an terminal a luat cu japca tot ce scris