Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa şi Germania vor Grecia în zona euro

Publicat in Ziua Veche, miercuri 16 mai 2012 ·

Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Francois Hollande, şi-au declarat dorinţa comună de a păstra Grecia în zona euro.

Cu toate acestea, au recunoscut că au şi divergenţe cu prvire la pactul bugetar european, în timpul unei conferinţe de presă comune din Berlin, transmite Mediafax. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat marţi că ea este pregătită, împreună cu preşedintele francez, Francois Hollande, să pregătească măsuri suplimentare de creştere pentru Grecia. Germania şi Franţa sunt pregătite “să studieze posibilitatea unor măsuri suplimentare pentru creşterea Greciei”, dacă această ţară va avea nevoie, a declarat Merkel în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de Hollande, la Berlin. “Vrem ca Grecia să rămână în zona euro“, a adăugat Merkel.

La rândul său, preşedintele francez a afirmat că “este pregătit să pună totul pe masă” la Bruxelles, inclusiv problema euro-bondurilor. “Sunt pregătit să pun totul pe masă în timpul consiliului european (de pe 23 mai), inclusiv problema euro-bondurilor”, a declarat Hollande în timpul aceleiaşi conferinţe de presă. “Îmi doresc la fel ca şi Merkel ca Grecia să rămână în zona euro“, a adăugat Hollande, menţionând că doreşte “o relaţie echilbrată şi respectuoasă între Franţa şi Germania“.

Cu toate acestea, Merkel a catalogat afirmaţiile presei care evocau “divergenţe puternice”, ca fiind inexistente între ea şi Hollande, deşi ar exista câteva dezacorduri între ei cu privire la pactul bugetar european. Hollande este susţinătorul creşterii economice iar Merkel acordă prioritate măsurilor de rigoare. Preşedintele francez şi-a reiterat dorinţa de a renegocia pactul bugetar. Prezentând ideea unui compromis între el şi cancelarul german cu privire la acest subiect, Hollande a declarat că se va pronunţa definitiv după o discuţie pe care o va purta cu Merkel.

Cancelarul germ

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 8 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°