Dar de ce să fie oprită? Ce pericol reprezintă pentru ţara românească fosta juristă de la Primăria Capitalei, care-l apăra cu propriul său trup pe primarul general de atunci, de atacurile mârşave ale paparazzilor, ce încercau să-i tulbure clipele de meditaţie de la Golden Blitz? Pentru că aceasta a fost, practic, prima notificare publică a existenţei „blondei de la Primărie” şi a devotamentului acesteia faţă de liderul democrat. Deşi ea intrase în politică în calitate de liberală, după ce făcuse o escală de tatonare prin anticamera lui Cozmin Guşă când acesta era mare şi tare pe la PSD-ul lui Năstase. Nepătrunse sunt, însă, căile politicii.

Ascensiunea politică a Elenei Udrea a început odată cu numirea sa, de către noul preşedinte, în calitate de consilier bun la toate şi, într-un fel, şefă peste ceilalţi consilieri şi consiliere ai preşedintelui. Ea a fost cea care-i dădea indicaţii lui Pleşu şi-l îndruma pe Stolojan, tot ea fiind cea care pregătea vizitele externe ale lui Băsescu, cu o competenţă dată în vileag într-o celebră emisiune de televiziune, în care a aflat că Norvegia nu este membră UE şi nici că nu e condusă de un preşedinte. S-a dovedit însă foarte utilă în băgarea zâzaniei între Băsescu şi Tăriceanu, tot ca fiind cea care a fluturat, triumfătoare, în faţa camerelor (TV, nu ale Parlamentului!) bileţelul roz prin care Călin cerea clemenţă pentru amicul Dinu.

Zarva aproape permanentă iscată de activităţile sale l-a făcut până la urmă pe Băsescu să renunţe la serviciile ei directe, eliberând-o de obligaţiile de consilier şi lansând-o într-o campanie de gherilă aproape permanentă cu inamicul liberal.

Pentru alegerile din 2008, Elena Udrea a utilizat cu curaj toate trucurile populiste: a dat cu mopul prin şcoli, a tricotat în direct la T.V. şi chiar s-a dat drept o ascultătoare de radio, mare fană a doamnei Udrea. Oricât ar părea de straniu