Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şumi dansează braşoveanca! FC Vaslui - Braşov 0-1!

Publicat in Pro Sport, joi 22 martie 2012 ·

Braşovenii au învins la Vaslui cu 1-0, jucând cu tupeu în faţa unui adversar care aseară, în multe momente, a lăsat senzaţia unei evoluţii la întâmplare.

În chiar primul minut de joc, cuplul de atac Ilijoski-Buga dădea anunţul la mica publicitate: "Nu vrem să plecăm cu mâna goală de aici". De partea cealaltă, triumviratul Wesley - Adailton - Sânmărtean a crezut că talentul este de ajuns pentru ca meciul să fie câştigat de la cabine. Cu această atitudine, primele ocazii la poarta "stegarilor" au venit abia spre minutul 30, când Adailton l-a "încercat" pe Felgueiras cu două şuturi de la 20 de metri. Mult prea puţin însă şi spectatorii aveau un singur motiv de bucurie: Ceahlăul conducea în Giuleşti. Cu urechea ascuţită spre tranzistor, atenţi la "legătura din Giuleşti", moldovenii din tribune s-au trezit în minutul 45 cu pagubă dublă. În timpane, Rapidul egalase, iar pe retină, la o simplă consultare a tabelei, Buga îl învingea pe Borjan după o acţiune a lui Ilijoski. Era semnul că anunţul din start este mai mult decât o ameninţare cu valoare de foc de paie.

Moldovenii apatici şi după pauză

Repriza secundă a început furtunos. Până aici nu e o ştire, însă dacă spunem că tot braşovenii au fost în prim-plan, avem deja şi elementul surpriză. Cu blitzurile în ochi, aceiaşi Buga şi Ilijoski, atacanţii lui Şumudică fiind opriţi de Borjan, cel mai bun "moldovean" aseară. Iar când lumea se întreba unde e Vasluiul, Temwanjera pune fruntea după un plonjon, dar şi Braşovul are portar bun, Felgueiras. Era minutul 55, iar ce a urmat poate fi trecut la capitolul "şi altele", asta pentru că "stenograma" meciului s-a scris într-un joc de flipper la mijlocul terenului. Gazdele nu şi-au mai trecut în cont decât câteva oportunităţi care cu greu ar putea primi denumirea de ocazii, iar fluierul de final i-a anunţat pe moldoveni că tocmai au pierdut un tempo în lu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 36 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 22 minute
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

PROTEST în fața GUVERNULUI / BNS: Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!

Gandul acum 18 minute
Câteva sute de persoane din Blocul Național Sindical și cele 29 de federații afiliate protestează în fața Palatului Victoria, luni. Aceștia cer o reformă fiscală urgentă. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș către Ministerul Economiei, Antr

Boala care i-a furat unui băiețel de 6 anișori zâmbetul și libertatea de a se juca

HotNews acum 21 minute
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decât ne-am aștepta, iar bătăliile în care suntem aruncați ne

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum o ora
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum 15 minute
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Există șanse de împăcare? Sebastian Dobrincu a rupt tăcerea și a vorbit despre despărțirea de Ioana Ignat: „Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire a avut loc recent în showbiz-ul românesc. De această dată, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au fost cei care și-au spus adio și au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate. De ceva vreme se specula că ar exista problem

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 38 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum 2 ore
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°