Sa joace presedintele exclusiv pe cartea unui "dezbina si stapineste" ("divide et impera")? Sau, dimpotriva, lasa loc pentru alte aliante decit acelea formulate pina acum? Foarte interesante sint mutarile care se fac pe tabla de sah a politicii noastre. Speculatiile analistilor politici si ale jurnalistilor toarna gaz peste foc, avind in vedere ca si protagonistii au devenit din ce in ce mai susceptibili si mai sensibili la scenarii. Singurul partid cu adevarat disciplinat in momentul aceste este PD, pentru ca liderul lui nedeclarat, Traian Basescu, are autoritatea pe care o avea, altadata, asupra PSD, Ion Iliescu. Dupa parerea mea, asemanarile se opresc aici. Ion Iliescu a tras in permanenta cu coada ochiului spre Moscova, iar in conflictul din fosta Iugoslavie, unde, cumva, s-a decis intrarea noastra in NATO, a socotit de cuviinta sa afirme, de la inaltimea functiei sale in partid, ca Romania a avut doi prieteni statornici: Marea Neagra si Iugoslavia. De cealalta parte, Traian Basescu joaca pe cartea axei New York - Londra - Bucuresti. Francofonia a fost un interludiu in care ne-am platit datoriile mai vechi sau mai noi catre Franta, si asta in momentul in care Franta si Germania urmeaza sa ratifice aderarea Romaniei la UE. Aici, conflictul dintre cele doua palate a fost benefic. Daca presedintele pluseaza in continuare in optiunea pentru "marele licurici", premierul pare sa fie garantul indulcirii relatiilor cu Uniunea Europeana. E un jos complicat, ca atitea altele, in care Romania a fost pusa sa aleaga in ce priveste un parteneriat cu una sau alta din marile puteri. Ca ipoteza de lucru (nefiind un analist politic, ci doar un observator curios), as incerca sa descifrez cu mai multa atentie afirmatia lui George W. Bush referitoare la puntea pe care Romania ar putea-o intinde spre Rusia. Dar nu e treaba mea sa ofer o sugestie, nici sa fac o traducere in limbaj dipl