Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atunci când spiriduşii îmi şoptesc

Publicat in Jurnalul, joi 13 mai 2010 ·

A fi copil "înseamnă să fii atât de mic, încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche", am auzit spunându-se în jurul meu. Mie mi-a şoptit astăzi un spiriduş să plec într-o vizită la vecinele mele, Ingrid şi Andrada, şi să le ajut cu o magie în bucătărie. PARTENERE DE JOACĂ

Deschidem frigiderul şi ce găsim? Un pui! Frumos şi rotofei! Cred că e perfect şi mama nu mi-ar putea reproşa că nu pregătim o mâncare sănătoasă. Mereu îmi spune cât de important este să mănânc puiuţ: "Pe lângă faptul că e gustoasă, carnea de pui oferă multe beneficii pentru care merită să o consumi. Unul dintre acestea ar fi calităţile sale nutritive excepţionale".

Dacă ar trebui să alegem o mâncare pe placul tuturor, cu pui la rotisor, cu siguranţă nu am da greş, dar încercăm ceva mai sănătos. Ne-ar trebui nişte ingrediente magice care să ne ajute la metamorfoză. Să apelez la biluţele mele de plastic? Sunt partenerele mele de joacă în fiecare zi, dar nu cred că acum mă pot ajuta. Să îi chem în ajutor pe ursuleţii de pluş? Ei de obicei mă ajută să adorm mai repede, la magie nu se pricep. Sau să le rog pe personajele din cărţile cu poveşti? Nu, astăzi nu vor să-mi fie parteneri. Atunci... să vedem cine m-ar putea ajuta?

INGREDIENTE "VRĂJITE"

Răspunsul l-am găsit în bucătărie. Roşii, ardei, ceapă, morcov, fasole verde... Oregano! A, da, un ingredient foarte sănătos! Nu de puţine ori, buni spunea că "frunzele acestei plante au proprietăţi antibacteriene şi antivirale, ajutând la distrugerea organismelor care contribuie la apariţia infecţiilor pielii. Poate fi utilizat şi la tratarea sinuzitei. De asemenea, oregano conţine o cantitate mare de vitamine şi minerale, fiind o sursă excelentă de fier, magneziu, calciu, vitaminele C şi A, dar şi de acizi graşi Omega 3".

Deci, îl vom folosi. Iată şi punguţa cu cimbru, plantă despre care am auzit că e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 51 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°