Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea puilor de păuni, afacere de criză

Publicat in Impact in Gorj, joi 26 ianuarie 2012 ·

Un gorjean şi-a încropit o adevărată afacere din creşterea păunilor. Omul, dacă la început i-a cumpărat pentru frumuseţea penajului lor, acum a realizat că poate scoate bani frumoşi din vânzarea acestor exemplare. Aşa că încă din vara anului trecut s-a axat pe înmulţirea păunilor şi afacerea a pus-o pe roate.

Gheorghe Spineanu din comuna gorjeană Băleşti este recunoscut în sat pentru hobby-ul său de a creşte păsări şi animale felurite. Pe lângă sutele de papagali de diferite specii pe care de ani de zile îi creşte, gorjeanul mai are şi altfel de păsări, pe care le vinde. Acum, pentru că s-au înmulţit puii de păuni, omul îi scoate la vânzare. Un pui de păun este vândut pe 200 de lei, şi poate ajunge până la 250 de lei, dacă vârsta puiului este mai mare. „Am peste 30 de pui de păuni şi dacă aş fi ştiut că se scot bani mulţi, mă axam de mult pe creşterea şi înmulţirea lor. Acum am gândit că trebuie să-i vând, când încă sunt pui. Am şi păuni mai mari, dar ajung şi la o mie de lei bucata”, spune Gheorghe Spineanu, mândru de penajul special al păunilor săi.

Unii clienţi vor păuni pentru carnea lor

Clienţii nu sunt puţini, şi mulţi dintre cei care cumpără păuni îi vor doar pentru a-i avea în curte având în vedere penajul lor deosebit. „Sunt şi clienţi care cumpără păunii pentru a-i găti. Carnea lor este asemănătoare cu cea de curcan şi sunt oameni care îi preferă pentru că este mai bună decât carnea de găină”, dezvăluie crescătorul de păuni. Creşterea păunilor nu este costisitoare şi nu necesită o îngrijire specială. Îi hrăneşte cu grâu, boabe de porumb, şi din când în când le mai pune şi concentrate. „Le dau boabe fie de grâu, fie de porumb, sau le macin şi le dau aşa cum sunt concentratele. Nu e scump să-îi creşti şi nici nu au nevoie de îngrijire specială. Sunt precum curcanii, la fel e şi carnea lor”, mai spune crescătorul din Băleşti. Gheorghe Spine

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°