Au trecut doar două luni de la instalare şi actuala conducere a Ministerului Sănătăţii s-a lansat cu poftă pe calea reformei. Pe drum pândesc însă mai mulţi diavoli, care au îngenuncheat – în alte ţări – ministere mult mai puternice decât cel românesc. În primul rând, PSD şi PNL sunt obligate să găsească o soluţie politică comună pentru reforma sănătăţii, deoarece, cel puţin declarativ, viziunile lor sunt diferite. Deja ministrul liberal Eugen Nicolăescu a fost etichetat în repetate rânduri ca fiind mai degrabă un ministru socialist. O astfel de situaţie a apărut şi în timpul reformei sănătăţii din Anglia, când politicienii democrat-liberali şi conservatori, aflaţi într-o coaliţie la guvernare, au găsit un compromis convenabil politic, dar departe de unitatea necesară unui astfel de sistem. Păstrarea tăcerii asupra planurilor de reformă a sănătăţii, obicei des întâlnit în ministerele de la Bucureşti, a făcut până acum victime mult mai notabile decât oficialii români. În 1993, Hillary Clinton conducea întrunirile grupului care lucra la reforma sănătăţii în Statele Unite. Şi componenţa grupului şi discuţiile erau secrete. Hillary Clinton a fost ulterior dată în judecată de două ori pentru această conduită şi a plătit prin eşecul planului său, ceea ce a amânat cu aproape două decenii reforma sistemului medical american. Românii nu par a susţine cea mai importantă dintre măsurile asumate public de către ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Cel mai recent studiu, derulat la începutul lui februarie 2013, constată că 80% din românii întrebaţi nu sunt de acord cu intenţia ministerului de a reduce numărul de servicii medicale acoperite de asigurarea de bază. Domnul Nicolăescu s-ar putea trezi într-un context similar cu cel în care a fost, în 2010, secretarul britanic al sănătăţii, Andrew Lansley. Deşi iniţial Lansley a oferit numeroase informaţii referitoa