La aproape 50 de ani de cariera sustinuta si trei sferturi de veac traite, pictorul cu nume de bazileu, Vasile Celmare, isi prezinta expozitional, in ultimii ani, cate o selectie "album" din iconografia sa florala si peisagistica, dupa un extins palmares de artist muralist. Ce se intampla, indeobste, in atelierul unui senior al artei dupa ce a traversat toate patimile destinului de creator, neocolit fiind de laurii oficiali, vestejiti apoi de rasturnarile vremurilor?

Este o interesanta lectie de sublimare. Este ceea ce se intampla in cazul particular al panzelor recente semnate de Vasile Celmare, artist la care nu vedem ruperea zagazurilor stilistice, ci, din contra, slefuirea lor pana "la maniera" in sensul rafinamentului, iar nu al pastisei. Catalogul lui Celmare reproduce un gand al lui Francois Pamfil tocmai despre consecventa tarzie in formula de stil: "solitar si pudic de exaltarea emotiilor, pictorul manierist isi va disimula afectivitatea sub pelerina conventiei, sonetul sau va renunta la instrumentarul perisabil al metaforei, inlocuindu-l cu cel care masoara, impersonal si detasat de timp, adevaruri obiective".

Sesizam totusi o seva a libertatii si o energie noua in atelierul de azi al profesorului Celmare, simplu si nedemonstrativ, prin recunoasterea frumusetii lumii intr-un mare buchet de flori. Vasele cu bogate aranjamente florale sunt descrise ca de un miniaturist persan convertit la fresca, sau ca de un prerafaelit care il viziteaza pe Foujita. Exista si un secret de fabricatie. Celmare lucreaza cu "izvoade", adica cu tipare ale desenului precum iconarii sau freschistii care fac transpunerea cartoanelor pe mortar. Astfel, maestrul a rafinat si dozat prin decalc proportiile si densitatea grafica a unei imagini, campurile ei cromatice precis delimitate, ca intr-un cloisonne. Panzele ajung uneori la proprietati hipnotice de ech