Tinerii de la „taxă“ se bizuie mai mult pe propriile picioare decât pe ajutorul statului. Cei mai oropsiţi sunt cei 6.000 de studenţi „cu taxă” de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (UAIC). Tinerii care plătesc studiile la UAIC, pe lângă faptul că achită peste 300 de euro semestrial, trebuie să suporte integral şi costul călătoriilor cu transportul în comun. „Suntem discriminaţi.
Îi văd pe colegii mei bugetari cum circulă nestingheriţi, la preţuri modice, în timp ce eu plătesc bani grei pe transport”, se revoltă Irina Ghervan, studentă la UAIC în anul al III-lea.
Conducerea instituţiei îi consolează cu ideea că au totuşi facilităţi la categoria cu trenul. „Studenţii cu taxă nu sunt neapărat dezavantajaţi, pentru că beneficiază la fel ca ceilalţi studenţi de reducerea cu 50% a biletului de tren”, susţine Romulus Dămăceanu, şeful Direcţiei pentru Probleme Social-Studenţeşti din cadrul UAIC.
Preţ întreg la călătoria cu autocarul
Pe de altă parte, la celelalte universităţi ieşene nu există această problemă. Studenţii care îşi plătesc studiile beneficiază, la fel ca „bugetarii”, de abonamente la preţul special de 12,4 lei/lunar, valabil pe toate liniile de autobuz şi tramvai. Prin comparaţie, un abonament similar fără reducere costă 90 de lei.
O altă ciudăţenie valabilă doar la „Cuza” este că studenţilor, indiferent dacă sunt cu taxă sau bugetari, nu li se decontează transportul interurban cu autocarul. „Toţi banii s-au dirijat către abonamentele RATP, iar acum nu mai avem fonduri pentru a deconta şi celelalte tipuri de bilete. În funcţie de bugetul pe anul 2009, vom reveni şi la decontul transportului interurban”, arată Dămăceanu.
El s-a arătat totuşi încrezător că studenţii se pot descurca cu trenul, unde au 50% reducere. „Cu ce mă încălzeşte pe mine că am reducere pe tren, dacă