Nesanatos de grasi intr-o tara de costelivi, cele cateva sute de milionari duc o viata de care sa ne fereasca Cel de Sus. Bogatia este o forma de obezitate. Omul e dotat in mod natural cu un strat de grasime subcutanata, absent la toate celelalte primate. Pana la un punct, rotunjirea, "muierea" trupului nostru ciolanos prin pernite de grasime armonios repartizate e sanatoasa si estetica. Niciodata slabiciunea extrema nu mi s-a parut un ideal demn de luat in consideratie, nici macar pentru eremiti, top models si poeti. O data cu inaintarea in varsta, o anumita asezare in spatiu a trupului tau, un altorelief mai pronuntat al pectoralilor si pantecului iti pot conferi demnitate si chiar noblete. Slab ca un tar, Zeus al lui Praxitelles s-ar fi pierdut pe tronul sau de marmura, si veneratia credinciosilor ar fi migrat spre zei mai ponderali.

Dar nu supraponderali. Gusa tripla, burtile suprapuse, ceafa cu slanina de doua degete, cutele fruntii groase ca un sorici, genunchiul elefantin sunt rareori semne de sanatate sau de spiritualitate. Mi se pare absolut normal, prin urmare, ca (in cultura noastra, cel putin) obezul este privit ca un om bolnav, nefericit, dizgratios, si ca multi oameni cheltuiesc bani si fac eforturi disperate ca sa evite ingrasarea.

N-am auzit insa pana acum de cineva care sa se supuna unei cure de slabire financiara. Desi banii, cand sunt prea multi si dizarmonios repartizati pe personalitate, te fac la fel de jalnic ca si un obez. Dimpotriva, cei mai multi dintre noi am vrea sa fim cat mai "umflati" la buzunare. Daca in privinta grasimii propriu-zise ne temem de vergeturi si de celulita, si luptam impotriva lor ca niste oameni rationali, cand vine vorba de avere, psihologia noastra devine brusc mult mai primitiva: am vrea sa ne-ngrasam nemasurat, ca broasca lui La Fontaine, sa ne revarsam suncile peste cei din jur, sa dispara scaunul