Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îşi petrec regii noaptea nunţii

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 6 august 2010 ·

"A fost cât pe ce să mă nasc sub Turnul Eiffel, iar maica-mea de-abia a avut timp să fugă de pe Champs de Mars şi să ajungă pe Avenue de la Bourdonnais, acolo unde locuia; însă am copilărit în Saint Germain des Prés, în casa unde au trăit Merimée, Corot şi Ampère, casă situată chiar în faţa clădirii unde s-a prăpădit Oscar Wilde. Fantoma din Canterville şi Venus d'Ille au fost prietenii tinereţilor mele..."

Cea care ne dezvăluie aceste detalii se numeşte Juliette Benzoni, o scriitoare născută în 1920, care a cucerit, prin romanele sale (circa 60 la număr), 50 de milioane de cititori din peste 20 de ţări ale lumii. Supranumită "regina romanului istoric", sau "Alexandre Dumas în fustă", venerabila, acum, doamnă Benzoni e o prezenţă vie, participă la emisiuni radifonice sau televizate şi îşi delectează publicul cu noi romane istorice ("Le Bal des poignards", 2009) sau cu reeditări ale unor succese mai vechi.

Deşi, dacă e să ne luăm după aspectul coperţilor ce îi îmbracă volumele (cu titluri mari, înflorate, desene de Bibliothèque rose şi culori excesive), doamna Benzoni pare hărăzită raftului în care se odihnesc producţiile Sandrei Brown, scriitoarea e cât se poate de serioasă, îşi documentează cărţile cu o rară acribie şi pasiune pentru detaliu şi povesteşte cu şarm, dar fără efecte ieftine. Multe romane i-au fost ecranizate, fie în lungmetraje, fie în serii televizate ("Catherine", "La Florentine", "Le Gerfaut", "Marianne, une étoile pour Napoléon", "Les Treize Vents" etc.), toate urmărite, în decursul timpului, de milioane de telespectatori.

"Dans le lit des rois. Nuits de noces" ("În patul regilor. Noaptea nunţii") este ultimul titlu care face deliciul francezilor (în fapt reprezintă o a treia ediţie a unui volum tipărit pentru prima oară în 1983), "o perlă de inventivitate şi de anecdote savuroase", un roman vesel-trist, cu incredibile amănunt

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum o ora
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 7 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 3 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 4 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 3 ore
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum 2 ore
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

Jurnalistul PRO TV, condamnat la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum o ora
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte. Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 6 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

10°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

6°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

7°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°