Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divergenţe între Transnistria şi Republica Moldova, după introducerea unor puncte de control al migraţiei

Publicat in Mediafax, marți 1 octombrie 2013 ·

Decizia Republicii Moldova de a introduce puncte de control migraţional pe Nistru provoacă critici din partea autorităţilor transnistrene, urmând să fie discutată pe 3 octombrie, la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri în formatul 5+2, relatează ziarul rus Nezavisimaia Gazeta în pagina electronică.

Reprezentantul preşedinţiei ucrainene a OSCE, Andrei Deşciţa, a declarat că introducerea acestor puncte de control este unul dintre subiectele principale, care urmează să fie discutate la Bruxelles. În afară de părţile implicate în conflict - Republica Moldova şi Transnistria -, la negocierile din 3 octombrie vor participa Rusia, Ucraina şi OSCE, în calitate de mediatori, precum şi Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE), în calitate de observatori.

Autorităţile de la Tiraspol au anunţat că, în cadrul întâlnirii de la Bruxelles, intenţionează să obţină detalii privind controlul migraţiei şi activitatea unor echipe mobile ale Poliţiei de Frontieră a Republicii Moldova.

Delegaţia transnistreană în Comisia unificată de control (CUC), însărcinată cu monitorizarea situaţiei în zona de securitate pe Nistru, i-a cerut Chişinăului explicaţii cu privire la decizia unilaterală de a introduce echipe ale Poliţiei de Frontieră în zona controlată de forţele ruse de menţinere a păcii.

"Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 4 septembrie 2013, Regulamentul privind echipele mobile ale Poliţiei de Frontieră, pentru controlul migraţiei şi al criminalităţii transfrontaliere" pe Nistru, menţionează CUC într-un comunicat, apreciind că măsurile adoptate de Chişinău au scopul să "tensioneze atmosfera în zona de conflict şi să subminze mecanismele eficiente de colaborare, create între ambele părţi şi bazate pe documentele semnate anterior".

Autorităţile transnistrene sunt nemulţumite că proiectul privind controlul "migraţional" a fost adoptat fără o consultare

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 39 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°