De ce n-ar fi, asadar, posibila si inceperea dupa-amiezii de capricios iunie cu... cu... o clinica de urgenta. Chiar in Spitalul cu acelasi nume! De asezat textul sub semnul personajului cu ascunse coarne si copite, si asta doar din irepresibila trimitere la fascinantul Debussy, sub al carui Preludiu totul e posibil. De ce n-ar fi, asadar, posibila si inceperea dupa-amiezii de capricios iunie cu... cu... o clinica de urgenta. Chiar in Spitalul cu acelasi nume! Bat la usa magistrului chirurg Stefan Mihalache, care, peste o ora, se va echipa pentru interventie si, sub fasciculul lampii scialitice, va oficia o subtila manevra de corijare a unei disfunctii problematice. Beneficiara interventiei fiind o persoana apropiata, scurta intrevedere preliminara cu magistrul e de-a dreptul stenica. Desi iesit de sub pelerina tutelara a unui sobru Butureanu, profesorul Mihalache isi pigmenteaza replicile cu saga humulesteana, cerindu-si preventiv scuze pentru eventuala... indrazneala. Nici vorba: fiind, la rindu-mi, aceeasi persoana de lume ca domnia-sa, sint incintat sa-mi fie destinata colorata intretinere. Cu speranta ca scurta-mi vizita o precede pe cea a profesorului la atelierul de pictura din Armeana, ies si o iau pe la Patruzeci de Sfinti, inclinindu-ma, pisicher, bustului aceluiasi humulestean din preasfintita curte parohiala. Incotro? A, da. La Filarmonica, in preziua ultimului concert al stagiunii, Cristian Mandeal repeta, cu mult prestigiosul ansamblu iesean, beethoveniana Missa Solemnis. Ma strecor - faun ubicuu - in fotoliu-mi vesnic din ultimul rind si, cu ochii si pe impozantul dirijor al corului, Doru Morariu, incerc sa inteleg in ce sta magia hipnotica a invitatului bucurestean, cu aerul lui din ce in ce mai hirsut romantic, probabil si datorita pilozitatii extravagante a celui ce ne obisnuise cu silueta-i de pe revista de moda. Ar suna ca o (nevinovata) blasfemie