Carne de curcan: România, din nou, vinovatul de serviciu. Analizele trebuiau făcute la momentul exportului, nu la şapte luni distanţă, după ce a fost procesată în Germania.
Declaraţia a fost făcută de Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), transmite Agerpres. “Sunt convins că acea firmă din Germania colaborează cu mai mulţi furnizori, iar analiza nu a fost depistată la momentul exportului, ci la raft şi cu presupuneare că era carne din România. Analiza trebuia făcută la momentul la care carnea a plecat din România şi a ajuns în Germania, nu la raft. Nu vii după şapte luni să o analizezi din raft şi să spui că e din România, după ce carnea respectivă a fost procesată în Germania. Problema este că cele 19.000 de kilograme care s-au găsit în Germania s-au dus la un procesator de acolo care le-a procesat, le-a pus pe raft, iar carnea analizată a fost luată din raft. De unde mai ştie el care e carnea din România, dacă s-au analizat mai multe eşantioane de la mai mulţi procesatori? Asta este problema la care trebuie să răspundă autorităţile”, a afirmat Ilie Van.
Potrivit şefului UCPR, Comisia Europeană este cea care a refuzat categoric propunerea producătorilor de a eticheta toată carnea cu ţara de origine şi ferma de unde provine.
“I s-a cerut chiar Uniunii Europene ca absolut toată carnea să fie etichetată cu ţara de origine şi ferma de unde provine. Ştiţi cine nu a fost de acord? Comisia Europeană. Deci, încă nu s-a acceptat această etichetare cu ţara de origine. Acum venim cu astfel de lucruri prin care se lasă foarte multe semne de întrebare. Dacă se prelevează probe şi dacă se confirmă că provin din România, sigur că producătorul va trebui să-şi facă ordine. Eu, însă, nu cred că va exista o astfel de confirmare, atâta timp cât Autoritatea (Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA)