Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoichiţă pare la capătul răbdării: "Aştept transferurile promise!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 27 ianuarie 2010 ·

Stoichiţă a transmis un mesaj conducerii şi după remiza cu Salzburg

- Domnule Stoichiţă, sînteţi mulţumit de echipă?

- Eu le mulţumesc băieţilor, pentru că nu au "cîrîit" niciodată! Au acceptat să muncească şi să ştiţi că n-au fost deloc antrenamente uşoare. Mă mai bucur că ne-au ocolit accidentările. Doar Ovidiu Petre s-a ales cu o lovitură şi va sta două zile din cauza asta.

- 0-1 cu Şahtior, 1-1 cu Red Bull. E bine, e rău?

- Mi-a plăcut mult agresivitatea jucătorilor mei. Facem un pressing susţinut în jumătatea de teren adversă, am arătat că beneficiem de o condiţie fizică bună. Acum a mai rămas să lucrăm şi la alte aspecte, să ne axăm pe finalizare, spre exemplu.

- De ce a suferit Steaua în repriza a doua cu Salzburg?

- Să nu uităm că am avut în faţă un adversar foarte bun, o formaţie care deţine fotbalişti extrem de valoroşi. Ne-am descurcat chiar şi cu tineri precum Tudose, Năstăsie, Bicfalvi şi Ionescu.

- Mai aşteptaţi achiziţii?

- Am vorbit cu patronul şi mi-a promis că va transfera un fundaş central, în timp ce Argăseală mi-a zis că voi mai primi şi doi jucători-surpriză. Eu îi ştiu pe aceşti doi fotbalişti la care s-a referit Vali, acum surpriza ar fi să-i şi luăm.

- Cum vi se pare Tudela?

- Se vede că are nişte calităţi, dar o să mă consult şi cu Panduru înainte să decid dacă americanul rămîne ori nu. Nu vreau să mă grăbesc şi să greşesc în privinţa lui.

"Vaslui, CFR, Timişoara fac transferuri? Încercăm şi noi să le egalăm, ce să facem? A venit doar Jelev, dar mai vedem!"

Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua

"Nu mă interesează pe mine că Vasluiul cumpără jucători pe bandă rulantă, fiindcă Steaua nu concurează cu această echipă!"

Gigi Becali, patron Steaua

"De data asta, Gigi are dreptate, fiindcă Steaua se va bate pentru locuri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 59 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 56 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Cu Florin Matache- „Eroul de la Liberec” și jurnalistul Silvian Bădulescu

Cancan acum 38 minute
Miercuri, 8 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Fostul portar al „câinilor”, Florin Matache – „Eroul de la Liberec” și jurnal

Plafonarea prețurilor introdusă de PSD și susținerea producției locale reduc INFLAȚIA

Gandul acum 23 minute
Datele publicate de Institutul Național de Statistică, în martie, arată că preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut cu 1,8% faţă de luna februarie 2024 și cu 7,9% față de cele înregistrate în aceeași perio

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum o ora
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Florin Piersic este în stare stabilă, la Institutul Matei Balș din București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul „Matei Balş”, starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarat miercuri pentru Agerpres surse medicale. Actorul Florin PiersicFoto: Inquam Photos / Cristi Vescan Marți seară, actorul a fost tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°