Pe 10 octombrie s-a semnat în incinta Universităţii din Zürich, într-un cadru festiv şi festivist-protocolar, un protocol între Republica Armenia şi Republica Turcia. Un moment îndelung aşteptat, după şaisprezece ani de negocieri diplomatice, mai mult sau mai puţin secrete, cu sprijinul diplomaţiei elveţiene, care a făcut eforturi mari şi multe diligenţe pentru ca acest protocol să fie semnat. La evenimentul propriu-zis, care a avut loc cu multe opinteli de ultimă oră, au participat, pe lîngă miniştrii de Externe ai Armeniei şi ai Turciei, respectiv Eduard Nalbandian şi Ahmet Davutoglu, şi cîteva figuri bine-cunoscute ale vieţii politico-diplomatice internaţionale – şefa Departamentului de Stat american, mereu bine dispusa Hillary Rodham Clinton, ministrul de Externe rus, veşnic posomorîtul Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Franţei, elegantul Bernard Kouchner, antipaticul Javier Solana, ca reprezentant al politicii externe a Uniunii Europene, şi generoasa gazdă, Micheline Calmy-Remy, ministrul de Externe al ţării lui Wilhelm Tell. Semnarea acordului s-a făcut cu opinteli de ultimă oră, Hillary Cliton fiind obligată să se oprească din drumul ei spre Universitate şi să vorbească preţ de o oră la diverse telefoane mobile, într-un BMW parcat discret de Serviciile de Securitate americane. După ce a tot dialogat cu şefii celor două delegaţii, iar secretarul de stat adjunct Phill Gordon a făcut naveta între cele două părţi, Hillary Clinton a fost obligată să se întoarcă la Dolder Grand Hotel, unde era cazată, şi să mai aştepte încă două ore pînă ce partea armeană şi cea turcă să se pună de acord. Disputa de ultim moment a fost legată de comunicatul final, cînd turcii ar fi vrut să amintească şi de chestiunea litigioasă dintre Armenia şi Azerbaidjan, iar partea armeană refuza cu obstinaţie. „Last Minute Diplomacy“ şi convorbirile purtate cu preşedinţii de la Er