Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Capitalei este mai bine plătit decât primarul Sorin Oprescu. Vezi ce diferenţă există între salariile celor doi

Publicat in Adevarul, marți 19 iulie 2011 ·

Mihai Atănăsoaei, prefectul Bucureştiului, a avut anul trecut un salariu de 6.717 lei lunar, mai mare cu 2.000 de lei decât cel al primarului Capitalei, Sorin Oprescu. Reprezentantul Guvernului în Bucureşti este însă plătit mai puţin decât colegii lui din Iaşi, Buzău sau Neamţ

Salariul prefectului este stabilit prin lege, însă el îşi poate rotunji veniturile acordându-şi salarii de merit. Mihai Atănăsoaei declară că nu a făcut această adăugire, chiar dacă funcţia presupune angajarea mai multor răspunderi.

„Eu răspund de gestionarea situaţiilor de urgenţă, de la o furtună mai puternică până la o catastrofă. Eu trebuie să verific dacă actele emise de primarul general şi de Consiliul General sunt legale şi, de asemenea, răspund de aplicarea legii fondului funciar, adică răspund penal dacă acord drepturi nemeritate unor oameni", a explicat, pentru „Adevărul", Mihai Atănăsoaei.

Salariul nemotivant

Prefectul spune că salariul nu i se pare unul mare comparativ cu atribuţiile funcţiei, însă nu acesta este lucrul care-l motivează în fiecare zi, când vine la muncă. „Pentru mine este o provocare. Atunci când nu va mai fi, mă voi retrage şi probabil că voi fi tot notar, meserie pe care am avut-o şi înainte de a deveni prefect", a mai spus funcţionarul, precizând că atunci când încheia acte notariale câştiga mult mai bine decât acum.

Atănăsoaei consideră că diferenţa salarială dintre el şi ceilalţi primari o face, cel mai probabil, vechimea în funcţie. Potrivit declaraţiei de avere, prefectul Capitalei a avut anul trecut un salariu lunar cu 2.000 de lei mai mare decât cel al primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 25 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 56 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 14 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 48 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°