Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: postul dăunează grav buzunarului. Circa 50% dintre femei şi 30% dintre bărbaţii din România afirmă că ţin post

Publicat in Jurnalul, joi 11 aprilie 2013 ·

Postul este un prilej de reflexie de curăţeie sufletească şi, de ce nu, de curăţenie (sau curăţare) a buzunarului. Sau cel puţin aşa ne demonstrează un studiu realizat de Mercury Research despre Postul Paştelui.

Conform unui studiu reprezentativ la nivel naţional realizat de Mercury Research referitor la obiceiul de a ţine post al românilor, un sfert dintre românii care ţin postul Paştelui cheltuie mai mult pe mâncare în această perioadă decât în mod obişnuit. Această percepţie este mai ales întâlnită în randul femeilor (31%), care de obicei sunt şi responsabile de cumpărăturile din gospodărie, precum şi al locuitorilor din mediul rural (30%).

Cauze

"Planificarea cumpărăturilor alimentare în timpul postului poate fi mai dificilă decât în perioadele obi[nuite din mai multe motive. Este posibil ca într-o gospodărie să nu ţină post toţi membrii familiei, astfel se cumpară mai multe tipuri de alimente, ceea ce poate să ridice costurile. În acelasi timp, risipa este mai mare, întrucat estimarea cantitatilor nu mai este realizată la fel de bine ca de obicei. Un alt motiv ar fi înlocuirea alimentelor obişnuite cu mâncare proaspata, neprocesată, care se consumă în cantităţi mai mari nefiind la fel de săţioasă, şi care, de asemenea, poate duce la cheltuieli mai mari", a declarat Andrei Canda, Client Service Director la Mercury Research.

În timpul postului, mai mult de trei sferturi dintre cei care postesc consumă mai des decât în perioade obişnuite legume, salate sau fructe proaspete. Dulceaţa, gemurile, mierea, precum şi conservele de legume sunt mai des consumate în această perioadă de mai mult de doua treimi dintre cei care ţin post.  De asemenea, produsele care înlocuiesc alimentele de origine animala sunt şi ele la mai mare căutare în această perioada (pate vegetal, soia, caşcaval vegetal).

Un top al alimentelor cons

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 5 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 11 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 6 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 7 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 6 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 13 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Zelenski: Am reuşit să adăugăm încredere în direcţia Vovceansk, dar bombardamentele ruseşti nu se opresc, ameninţările rămân. Şeful administraţiei locale a fost rănit

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski, care joi a fost la Harkov, în condiţiile în care regiunea se află de o săptămână sub asaltul trupelor ruse, spune că ucrainenii au trecut la contraofensivă, iar rezultatele ar trebui să se vadă, însă situaţia este în

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 10 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

7°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

8°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°