Dorinţa de bani şi faimă locală i-au adus pe membrii clanului giurgiuvean „Butoane" în atenţia poliţiei, de nenumărate ori. Deşi, timp de mai mulţi ani, interlopii au fost cercetaţi pentru evaziune fiscală, cea mai mare pedeapsă primită de vreun membru a fost arestul preventiv, de 29 de zile, pentru trafic de minori.
Cel mai recent caz de spălare de bani în care ar fi implicat , supranumit „Butoane", se referă la apartenenţa sa la grup infracţional care, prin tranzacţii comerciale cu alimente, ar fi prejudiciat statul cu 40 de miliarde de lei, conform Mediafax. Senatorul PSD Cezar Măgureanu şi mai mulţi inspectori ANAF sunt suspectaţi că ar fi ajutat reţeaua de evazionişti.
Cămătăria „nu e infracţiune penală", jocurile de noroc sunt „cel mult o contravenţie"
Aşa motivează un reprezentant al IPJ Giurgiu lipsa de îngrijorare a autorităţilor faţă de acţiunile evazioniste ale interlopilor „Butoane". Doar două dosare penale s-au deschis pe numele celor din clan, niciunul pentru spălare de bani. Cămătarii au fost anchetaţi pentru „ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare" şi au primit condamnări cu suspendare, declară acelaşi ofiţer, pentru Hotnews.
CAZUL MĂGUREANU Octavian Grecu, zis Butoane, este reţinut la DIICOT. Alte patru persoane sunt audiate
Afacerile „la vedere" ale interlopilor sunt o spălătorie auto şi o sală de fitness. Liderul clanului, Octavian Grecu, pretinde că vila sa cu două etaje şi cele două maşini de lux, BMW X6, au fost cumpărate din banii obţinuţi prin aceste afaceri.
Autorităţile au descoperit, însă, că, de-a lungul timpului, clanul a dat bani cu camătă mai multor oameni de afaceri cărora le-a luat bunurile după ce nu au reuşit să restituie împrumuturile.
I-au scăpat de arest chiar ofiţerii din Serviciile Secrete
O anchetă din 2010 a celor de la Crimă Organizată, me