Omenirea nu a produs inca un sistem economico-social deplin acceptabil. Provocarea este din nou majora, caci este nevoie de o noua paradigma. Articolul de fata isi propune sa identifice citeva dintre marile mize strategice ale secolului al XXI-lea, la nivel global. Astfel, un prim imperativ imi pare a fi satisfacerea nevoilor umane de baza. Sint prea mari inegalitatile in distribuirea bogatiei si ele se accentueaza, in loc sa scada, iar procesul de globalizare sustine aceasta accentuare. Sint prea multi saraci, peste 2 miliarde de oameni care traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, or asta inseamna aproape o treime din populatia totala. Sistemele de protectie sociala trebuie extinse de la cadrul national la cel mondial, iar redistribuirile sa aiba loc nu doar in interiorul statelor, ci si intre acestea. Cine va reusi sa faca functional un astfel de sistem pe termen lung va avea numai de cistigat. Desigur, ar trebui intarite prerogativele O.N.U. in acest sens, largirea Consiliului de Securitate, poate si infiintarea altor institutii globale care sa reuseasca sa raspindeasca sentimentul de respect al fiintei umane, oriunde ar trai ea. O alta miza majora, pe care europenii par - deocamdata - sa o inteleaga mai bine, o constituie sanatatea planetei, iar aici includem nu doar problemele de mediu, clima, calamitati naturale etc, ci si probleme de securitate, economice si sociale care pot sustine o dezvoltare durabila. O planeta sanatoasa este bunul global cel mai de pret, ceea ce face din aceasta miza una pe termen lung. Statele si companiile care nu vor intelege aceasta necesitate absoluta impusa de realitatea in care traim vor avea numai de pierdut pe termen lung. Iar termenul lung incepe cu primul pas. Desigur, aici, din nou, se impune o actiune concertata la nivelul O.N.U., al G-20 s.a., semnarea si respectarea de catre toata lumea a acordului de la Kyoto, pentru a asi