Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii universitari, obligati sa se pensioneze la 65 de ani

Publicat in HotNews, miercuri 26 ianuarie 2011 ·

Legea Educatiei prevede ca profesorii universitari trebuie sa se pensioneze la varsta de 65 de ani. Circa 2.000 de cadre didactice urmeaza astfel sa plece din invatamantul universitar in 2011. Totusi, ei ar putea ramane in sistem, la cerere, dar doar pe baza unor contracte de colaborare.

Rectorii vor detine functia pana la varsta de 65 ani, dupa care pot avea functii didactice, dar numai cu aprobarea Senatului Universitatii.

Reprezentantii celor mai importante universitati din Romania spun ca aceasta masura va afecta calitatea invatamantului superior, iar multi profesori vor pleca din tara.

"Avem o noua Lege a educatiei adoptata in ianuarie si in 30 de zile devine aplicabila si conform acesteia profesorii care au implinit 65 de ani ar trebui pensionati imediat. Chiar in timpul anului universitar. E adevarat ca precizeaza ca poate ramane in regim de plata cu ora, dar el practic e pensionat si vine in regim de colaborator, iar ca facultate iti pui intrebarea care va fi atitudinea profesorului respectiv pensionat in timpul anului si daca refuza plata cu ora ce se intampla", a declarat, la Realitatea TV, Remus Pricopie, decanul Facultatii de Comunicare SNSPA.

Si rectorul Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj ar putea fi nevoit sa paraseasca sistemul universitar pentru ca implineste 65 de ani, in acest an. Legea Educatiei prevede ca profesorii universitari trebuie sa se pensioneze la varsta de 65 de ani. Circa 2.000 de cadre didactice urmeaza astfel sa plece din invatamantul universitar in 2011. Totusi, ei ar putea ramane in sistem, la cerere, dar doar pe baza unor contracte de colaborare.

Rectorii vor detine functia pana la varsta de 65 ani, dupa care pot avea functii didactice, dar numai cu aprobarea Senatului Universitatii.

Reprezentantii celor mai importante universitati din Romania spun ca aceasta masura va afecta calitatea inva

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 40 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/21°