Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel scapă de acuzaţiile DNA

Publicat in GAZETA de SUD, marți 17 aprilie 2007 ·

Parlamentul a decis recent dezincriminarea unor fapte cum ar fi încălcarea normelor bancare de creditare şi folosire a creditului în alte scopuri decât cele pentru care a fost contractat, dacă acesta nu este garantat din fonduri publice. Legea nr. 69/2007 a fost iniţiată de deputaţii PSD, Valer Dorneanu, Florin Iordache şi Tudor Mohora. Aceştia au argumentat că normele interne ale unei bănci nu sunt legi, că încălcarea lor nu poate fi sancţionată penal. De asemenea, iniţiatorii spun că actul de creditare reprezintă un contract civil şi priveşte exclusiv banca şi clientul. Preşedintele Traian Băsescu a refuzat să promulge legea, pentru că în forma iniţială ar fi fost dezincriminată inclusiv deturnarea creditului garantat din fonduri publice. Ulterior, inclusiv guvernul a respins legea. În prezent, DNA are în lucru circa 50 de dosare pe tema deturnării creditului bancar, din care unele vor fi soldate cu scoaterea de sub urmărire penală. Aceasta, deoarece Constituţia prevede că legea penală favorabilă acuzatului se aplică retroactiv.

A luat banii şi nu i-a mai dat înapoi

Unul dintre cei mai cunoscuţi beneficiari ai acestei legi este Dinel Staicu, preşedintele SIF Oltenia. Staicu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru schimbarea destinaţiei creditului. Potrivit procurorilor, în perioada iulie 1999 - februarie 2000, în calitate de preşedinte al băncii, director, respectiv şef de serviciu, Ion Popescu, Radian Răceală şi Viorica Duţu au aprobat cu încălcarea normelor bancare cesiuni de creanţă în valoare totală de 106,78 miliarde de lei vechi şi credite de 80,53 miliarde de lei vechi către 11 societăţi comerciale controlate de omul de afaceri Dinel Staicu. Acesta din urmă a fost încadrat la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Cesiunile de creanţă, care reprezintă un credit în sensul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Casei Albe, după ce Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York

Ziare.com acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Cutremur în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut

Mediafax acum 47 minute
Un cutremur s-a produs vineri dimineaţă în zona Vrancea. A fost vorba despre un cutremur de adâncime. Nu au fost anunţate victime sau pagube.

Google: PIB-ul României ar putea crește cu până la 16 mld. de euro în următorii 10 ani dacă este adoptată Inteligența Artificială

Wall-Street.ro acum 27 minute
Google face publice rezultatele unui studiu asupra impactului inteligenței artificiale generative în România, realizat de Implement Consulting Group. Dacă România adoptă pe plan extins inteligența artificială generativă, PIB-ul ar putea crește cu 14

METEO. Încep căldurile: temperaturi peste cele obișnuite în toată luna iunie

HotNews acum o ora
​Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii ţări, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. Statie meteoFoto: Sichim Sergiu-doru, Dreamstime.com Regimul pluviometric va fi

Un raid aerian israelian asupra Rafah a ucis 12 palestinieni, potrivit medicilor din Gaza

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au ucis cel puţin 12 palestinieni într-un raid aerian în zori asupra oraşului Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, iar luptele au continuat în alte câteva zone din enclava de coastă, au declarat medicii din Gaza, potrivit Reuters. Israelu

Premieră în România: Copil operat pe creier în semiîntuneric de o tumoră gigant

Ziare.com acum 29 minute
O echipă medicală a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iaşi a efectuat o operaţie revoluţionară, în semiîntuneric, pentru a salva viaţa unui băiat în vârstă de 12 ani, din Tulcea, care avea o tumoră cerebrală de peste 10 centimetr

Vremea în România până în luna iulie. Se anunţă temperaturi ridicate şi ploi rare

Mediafax acum o ora
Iunie aduce temperaturi ridicate şi ploi rare în România. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Lovitură pentru Ucraina, înainte de conferința de pace din Elveția. De ce refuză China să participe la eveniment

Ziare.com acum 14 minute
China a confirmat că nu va participa la conferinţa de pace privind Ucraina care va fi găzduită de Elveţia luna viitoare şi la care Rusia nu a fost invitată, au declarat pentru Reuters patru surse care au informaţii directe despre acest subiect, ceea

Kim Jong Un a supervizat testul unui sistem lansator multiplu de rachete. „O ocazie de a demonstra clar consecinţele cu care se vor confrunta rivalii noştri”

Ziare.com acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat tirurile test ale unui sistem lansator multiplu de rachete. Imaginile îl arată pe Kim Jong Un, îmbrăcat într-o jachetă de piele maro şi flancat de generalii săi, zâmbind în faţa a ceea ce pare a fi lansa

Piloţii de bombardiere ruseşti fac exerciţii cu omologii din Belarus / Antrenamentul vizează ”utilizarea practică a armelor de aviaţie împotriva unor ţinte specificate”

News.ro acum o ora
Echipajele principalelor avioane de vânătoare-bombardament ale Rusiei efectuează exerciţii aeriene cu omologii lor din Belarus, transmite Reuters. Exerciţiile din 27-31 mai implică echipaje ale avioanelor de luptă multirol Su-30SM ale Rusiei, ale bo

Vremea

București
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

22°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/23°
dum.

19°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/25°
lun.

15°/21°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/27°