Mâine, în Calendarul Popular al românilor stă scris cu litere de foc numele celei din urmă divinităţi mitice din alaiul lui Sântilie. Este numită diferit de la zonă la zonă: Pantelimon (preluând numele Sfântului Mucenic Pantelimon, prăznuit în aceeaşi zi de biserica ortodoxă), Pintilie/ Pintelei Călătorul, Sântilie ăl şchiop, Sora sau Fratele cel mic al Sfântului Ilie. Chiar dacă îi vindecă de boli pe cei care-i respectă ziua, avem de-a face cu o divinitate plurivalentă, a cărei latură puternic demoniacă o înscrie în galeria entităţilor năprasnice, răzbunătoare şi temute peste măsură de oamenii satelor: "... îi mai tare ca Sf. Ilie şi trebă ţinut cu respect că altu feliu îi bai… îţi prăpădeşte ogoru’… că altmiteri nu-i rău cu nimeni, îi tămăduitor de boli şi coace tăte poamele". (Marcel Lapreş). Din răspunsurile ţăranilor date la chestionarele etnologului Th. Speranţia la începutul veacului XX aflăm că "Sora lui Sf. Ilie este considerată ca fiind mai rea decât Sf. Ilie, întocmai ca unele femei ce sunt mai rele decât oamenii, şi de aceea se ţine mai cu frică de toţi". În alte părţi se spune că "Ilie cel mic, atunci când se supără, nici nu tună, nici nu trăsneşte ca frate-său, ci dintr-o dată sfarmă în bucăţi". Se mai zice că atunci "când trăsnea Pintilie săreau pruncii din femei. Când a trăsnit odată, a sărit Maica Precistă din scaun, iar ea l-a blestemat şi i-a luat mâna dreaptă şi piciorul drept, aşa că acum, când trăsneşte, dă cu stânga".
Infirmitatea acestui sfânt popular aminteşte de alte divinităţi cu particularităţi demoniace, precum Filipul cel şchiop sau Sântoaderul cel şchiop, care şi ele încheie un ciclu de zile festive marcat de nenumărate interdicţii, anunţând totodată apropierea unui prag ce trebuie trecut. În cazul de faţă, ziua lui Sântilie ăl şchiop marchează hotarul verii, ce vine o dată cu încheierea secerişului şi coacerea primelor fruc