Negocierile pentru constituirea guvernului ne-au dezvăluit că am votat, de fapt, un mare partid împărţit în trei bucăţi. În prezentarea diferitelor variante de alianţă parlamentară, liderii formaţiunilor s-au întrecut în a afla compatibilităţi, armonii şi puncte comune între aşa-zisele programe de guvernare cu care s-au prezentat în faţa electoratului. Partidele s-au exorcizat reciproc şi s-au transformat din „partid de hoţi“, „gaşcă de oportunişti“, „cozile de topor ale oligarhiei“ în „posibil partener pentru o guvernare stabilă, pentru constituirea unui guvern responsabil, capabil să scoată ţara din criză“. Un balet crispat, cu zâmbete false şi declaraţii de iubire mârâite printre înjurături gândite şi încă neglăsuite, este dansat pe muzica plină de cacofonie cântată de la Cotroceni şi cu isonul ţinut de prin sediile partidelor. Ce am votat, de fapt? Liberalismul? Nu prea, că liberalii noştri sunt gata să încheie alianţe contra firii şi, mai ales, contra principiilor liberale, numai să rămână la guvernare, eventual cu Tăriceanu prim-ministru. Social-democraţia? Să fim serioşi, ăştia măcar nu se ascund. Au mai mulţi baroni, „penali“, foşti nomenclaturişti PCR sau urmaşi ai acestora, decât toate celelalte partide la un loc, indivizi puşi la vedere, în funcţii înalte, doar naivii pot crede că, votând PSD, au votat vreun program social-democrat european. Am votat, atunci, democrat-liberalismul? Numai marinarul-preşedinte ştie ce am votat, că el şi numai el este simbolul, doctrina şi viitorul PD-L. Partidele din România sunt lipsite atât de doctrină, cât şi de programe reale de guvernare. În negocierile pentru formarea guvernului primează un pragmatism dubios, cu iz penal şi inspirat din apucăturile lotrilor şi fanarioţilor din vechime, ţelul suprem fiind scaunul din capul mesei celor aproximativ douăzeci de miliarde de euro care vor rezulta în următorii patru ani din p