Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îşi merită Iaşul titlu şi are şanse să devină capitală culturală europeană?

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 14 mai 2013 ·

Evenimentul i-a avut în centrul atenţiei pe trei specialişti europeni care au manageriat candidaturile oraşelor Tallinn (Estonia), Bruges (Belgia) şi Pafos (Cipru). Care ar fi punctele tari şi punctele slabe ale candidaturii Iaşului?

Principalii actori din mediul cultural local au participat ieri la prima dezbatere organizată la Iaşi pentru susţinerea municipiului pentru Capitala Culturală Europeană 2021. Evenimentul a fost iniţiat de Asociaţia Iaşi-Capitala Culturală Europeană şi i-a avut în centrul atenţiei pe trei specialişti europeni care au manageriat candidaturile oraşelor Tallinn (Estonia), Bruges (Belgia) şi Pafos (Cipru). Aceştia au punctat împreună cu personalităţile culturale de la Iaşi atuurile şi slăbiciunile Iaşului în această competiţie. Principalele puncte slabe identificate se referă la lipsa unei infrastructuri adecvate, o vizibilitate mult prea redusă a proiectului, care a fost asumat destul de târziu de autorităţi, precum şi problemele financiare.

Infrastructura proastă

Lăcrămioara Stratulat, directorul Compexului Muzeal Moldova, a sugerat că factorii de decizie din oraş ar trebui să colaboreze mai bine, iar poetul Lucian Vasiliu a sugerat o implicare mai mare a tinerilor în proiectul CCE. Lipsa unei infrastructuri culturale adecvate a fost amplu discutată în cadrul dezbaterii, mai ales că celelalte oraşe care au anunţat că vor candida pentru obţinerea titlului investesc masiv în cultură. „Lipsa de infrastructură mi se pare lucrul cel mai vulnerabil pentru Iaşi. Palatul Culturii se construieşte ca piramidele din Egipt, Filarmonica nu se va termina în stadiul în care este. Bugetarea activităţilor culturale este slabă din partea autorităţilor centrale şi locale. Punctul forte pe care trebuie să ne bazăm este calitatea Iaşului ca cel mai estic oraş cultural european“, este de părere Bujor Prelipcean, directorul Filarmonicii. Speci

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 22 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 17 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°