De la sosirea presedintelui Barack Obama la Casa Alba, a avut loc o indisputabila reapropiere, un "rapprochement" intre Europa si Statele Unite. Dar este oare posibil ca, la nivelul mai profund si fundamental al sentimentelor si valorilor, prapastia dintre cele doua maluri ale Atlanticului sa se fi cascat si mai mult?
Astazi, in urma crizei economice globale, in America exista un nivel mult mai ridicat de speranta colectiva, dar si de teama individuala. Pentru Europa este, in schimb, adevarat reversul: aici constatam mai putina speranta colectiva si mai putina teama individuala. Motivul existentei acestui contrast este unul simplu: America il are pe Obama, Europa are statul social protectionist.
Ce s-ar putea face, asadar, pentru a promova o "americanizare" a Europei in termeni politici si o "europenizare" a Americii in termeni sociali? Consolati de un nou presedinte care intrupeaza o revenire a sperantei, care inspira si induce concomitent siguranta, americanii incep sa creada ca faza cea mai dura a crizei economice a trecut.
Ceea ce la inceputul primaverii nu era mai mult decat – pentru a folosi cuvintele lui Obama – "un licar de speranta" s-a concretizat intr-o tendinta pozitiva mai serioasa. Animati colectiv de combinatia dintre un optimism innascut si un nationalism profund, americanii si-au insusit sloganul campaniei prezidentiale: "Yes, we can".
Spre deosebire, cand examinam situatia multor americani prin ochi europeni, extremul individualism care constituie un aspect-cheie al optimismului american se traduce printr-un scandal social inacceptabil.
"Orasele de corturi se umplu de victimele crizei economice", titra acum o luna un ziar american de larga circulatie. Jurnalistii relatau povestile tragice ale unor americani din patura mijlocie care-si pierdeau slujbele si casele riscandu-si potential viata fara orice urma de p
