Vremea „lunecoasă” a creat noi cozi. Nu numai pe şosele, ci şi la Biroul de Tamponări proaspăt mutat în noul sediu din Bartolomeu, la capătul liniei 5. Ploaia, urmată apoi de ninsoarea abundentă şi temperaturile nu foarte scăzute, au determinat apariţia poleiului. Şoferii mai grăbiţi au avut astfel toate „şansele” să-şi ghiontească colegii de trafic.
În faţă la Tamponări, două maşini avariate aşteptau constatarea agenţilor de poliţie. La unul dintre automobile sărise şi airbagul, iar în urma impactului frontal, capota refuza să se mai închidă. La ghişeu, circa zece bărbaţi îşi aşteptau rândul în timp ce completau procesele verbale. „Majoritatea accidentelor au fost cauzate de vremea nefavorabilă, de şoferii imprudenţi, păstrarea unei distanţe necorespunzătoare faţă de cel din faţă, neadaptarea vitezei la condiţii de drum, depăşiri fără asigurare. Chiar dacă autoturismele sunt echipate pentru condiţii de iarnă, viteza prea mare sau distanţa prea mică faţă de ceilalţi şoferi sunt decisive. Majoritatea şoferilor au asigurare, foarte puţine au fost cazurile când nu au avut. Ne bucurăm că sunt civilizaţi şi cei care sunt vinovaţi îşi recunosc vina. Când ajung la birou sunt deja împăcaţi. Rareori am avut persoane recalcitrante”, ne-a spus reprezentantul Biroului de Tamponări. El a subliniat că faţă de o zi obişnuită de vară, numărul accidentelor soldate doar cu pagube este mult mai mare. „De la începutul lunii curente şi până ieri erau înregistrate 113 tamponări, azi au fost înregistrate cinci, iar alte 10 persoane stau la coadă. Până la sfârşitul zilei cu siguranţă că vom înregistra 40”, a subliniat ofiţerul. Vremea „lunecoasă” a creat noi cozi. Nu numai pe şosele, ci şi la Biroul de Tamponări proaspăt mutat în noul sediu din Bartolomeu, la capătul liniei 5. Ploaia, urmată apoi de ninsoarea abundentă şi temperaturile nu foarte scăzute, au determinat apariţia poleiu