Acum cîteva săptămîni ne-a vizitat la redacţie poetul Alexandru Muşina, din Braşov. A nimerit într-o zi în care la România literară "se trăia bine" şi a fost invitat la un pahar cu vin. Nu-l mai văzusem de mult şi, cum ne leagă amintiri de copilărie ( sau aproape) am ajuns, inevitabil, să vorbim despre timp.

- Nu ai senzaţia că s-a comprimat? l-am întrebat.

- Nu, a spus poetul, nicidecum.

- Vreau să spun că şi intervalele plicticoase, care ar trebui să treacă greu în timpul subiectiv, trec incredibil de repede. Uite, cînd făceai o călătorie cu trenul de la Braşov la Bucureşti, nu ţi se părea că cele trei ore durau o veşnicie, în schimb acuma trec într-o clipă?

- Nu, şi acuma mi se par tot o veşnicie, a spus imperturbabil Sandu.

- Sau dacă ai o noapte de insomnie, sau numai o oră de insomnie care ar trebui să fie un calvar, să nu se mai termine...

- Dorm bine, a zis poetul, nu-mi dau seama.

Liniştea lui m-a neliniştit. Am intrat chiar în panică, zicîndu-mi că mi s-o fi dereglat mie ceasul interior, care o ia acum înainte. Îmi şi imaginam limbile nevăzute de pe un cadran invizibil situat, să zicem, în creierul meu, rotindu-se nebuneşte. Asemenea preotului din Acceleraţia lui Buzzati, personaj care mă obsedează de vreo 10 ani, mîine-poimîine pînă să zic o rugăciune scurtă (vorba vine), se va face seară, ca şi cum între răsăritul şi apusul soarelui timpul s-a evaporat. Ca să mă liniştesc am căutat acasă cartea în care se află tableta lui Umberto Eco, încurajator intitulată Cum să-ţi chiverniseşti timpul. Aici semioticianul calculează riguros cum i se consumă, rînd pe rînd, cele 8760 de ore dintr-un an obişnuit, adică nebisect. "Îi invit pe colegii care au meserii asemănătoare să verifice şi ei şi să-mi spună dacă e corect". Să răspundem invitaţiei, cu atît mai mult cu cît socotelile cores