Cu cateva saptamani in urma, m-am gandit ca fotbalul romanesc merita o campioana precum Unirea Urziceni. Era finalul meciului cu Dinamo, castigat de ialomiteni cu 1-0, cand trupa lui Dan Petrescu urcase pe prima pozitie a clasamentului cu obiectivul clar de a nu mai cobori de acolo. Nu insa fotbalul practicat de Onofras, Galamaz&Co. ma facuse sa am asemenea idei, ci galeria gazdelor. O galerie care, intr-un meci de o asemenea importanta, in fata rivalei directe la titlu, nu gasise altceva de scandat decat "asta e Dinamo!" ca "jignire" suprema impotriva oaspetilor. Oamenii aceia nu se urcasera pe garduri cu batele in maini pentru a ameninta jucatorii, antrenorii sau conducatorii, nu intrasera pe teren pentru a-si scuipa favoritii, nu asteptasera galeria rivala pe undeva, printr-o fundatura, pentru a o "toca" cu bataia. Nici macar nu au scandat in cor o injuratura, desi dinamovistii venisera la Urziceni cu fumuri de Bucuresti, convinsi ca "piticii" de la Unirea nu le pot face fata.
Iar acei oameni mi-au amintit de fotbalul anilor ’70-’80, atunci cand mergeam cu totii pe stadioane si, la un derby Steaua-Dinamo, galeria din Ghencea scanda "asta e Dinamo!". Atunci vedeai in tribune si femei, si batrani, si copii, ba chiar si familii intregi, dar si galeriile aproape la fel de numeroase ca acum. Atunci, cand pe "23 August" erau cuplajele cu 80.000-90.000 de spectatori, fanii veneau la arena cu 3-4 ore inaintea meciurilor si jucau carti, table sau sah pentru a trece timpul. Acum, ei vin la stadion cu cateva ore inainte pentru a avea "timp" sa se intalneasca cu galeria "inamica" si sa schimbe pumni, picioare, bete in cap sau lanturi pe spinare. Iar daca, din nefericire pentru ei, e un meci la care echipa adversa vine fara fani, atunci nebunii se refuleaza cu o bataie buna in compania fortelor de ordine sau, cum s-a intamplat acum cateva zile la Pitesti, isi i
