Anul 2011 a fost unul de uzură pentru moneda unică – e anul în care criza suverană din statele periferice s-a transformat într-o criză financiară a întregii zone euro. Următoarea etapă va avea loc în 2012, când o recesiune economică pare inevitabilă. În aceste condiții, 2012 va fi anul în care proiectul european ori va eșua, ori va înregistra un salt calitativ spre convergență fiscală. Lupta contra-cronometru deja a început…

Pentru a înțelege cum s-a ajuns la situația de astăzi e suficient să privim cum a fost gestionată această criză până în prezent. Cea mai proeminentă măsură în susținerea monedei euro datează abia din 2010 – când Fondul European de Stabilitate a fost creat. 2011 a fost anul amânărilor, un an în care liderii UE au tras de timp și s-au mulțumit, din summit în summit, doar cu jumătăți de măsură. Ultimul summit din decembrie, al cincilea la număr dedicat crizei euro, s-a sfârșit la fel, fără a aduce noutăți notabile. Cu o zi mai devreme, reuniunea BCE a dezamăgit și ea, refuzând să intervină decisiv pe piețe. În aceste condiții, cea mai bună noutate a fost că vor mai fi reuniuni și summituri… Însă, în 2012, euro nu mai poate aștepta.

Reuniunea UE din decembrie se anunța decisivă pentru viitorul euro, ca de altfel și cea din iulie ori octombrie. În realitate, liderii UE nu au făcut decât strictul necesar pentru a păstra zona euro pe linia de plutire până la următoarea întâlnire: s-au angajat să mai contribue cu 200 miliarde euro la fondul de salvare prin FMI și să respecte cu sfințenie un pact fiscal. De fapt, cele 200 miliarde sunt poate singurul motiv pentru care Italia și Spania au putut petrece sărbătorile de Crăciun ferite de o panică financiară generalizată. Deși detaliile lipsesc, cel mai probabil suma va fi strânsă prin intermediul unui montaj BCE-FMI-FESF. Tehnocrații UE speră astfel să injecteze bani către statele cu probleme f