Anul 2010 poate fi considerat anul în care, pentru români, iluzia libertăţii şi a democraţiei a fost spulberată. Viaţa politică, mediul de afa-ceri, sindicatele, mass-media, justiţia sunt câmpuri de bătălie. Răsplata victoriei? Puterea discreţionară în utilizarea resurselor ţării şi controlul unei armate de semisclavi, cei aproximativ 20 de milioane de români. Dacă împrăştiem fumul înecăcios al manipulărilor de tot felul, semnele acestui război nemilos sunt vizibile.

Activitatea guvernulului, vârful de lance al uneia dintre cele două forţe implicate în „bătălia pentru România“, este condiţionată nu de mandatul cetăţenilor care au votat PDL, ci de voinţa a doar doi oameni: preşedintele statului şi reprezentantul FMI. Emil Boc a reuşit să intre în istoria ultimilor douăzeci de ani ca fiind prim-ministrul cel mai urât şi dispreţuit de popor. Dincolo de aparenţe, Emil Boc nu este incompetent sau prost, ci îl putem număra printre cei mai abili şi vicleni şefi de guvern ai României postdecembriste. Să mimezi consecvenţa prostiei şi să încasezi senin toată furia plebei este o artă, atunci când nu este o boală. Hotărârile guvernului pe care-l conduce, dezbrăcate de poleiala mincinoasă a aşa-zisului sacrificiu de azi pentru mai binele de mâine, nu sunt altceva decât măsuri gândite să recupereze de la oamenii de rând paguba făcută României de jefuitorii din mafia economică. La umbra măsurilor anticriză adoptate şi a creşterii înfiorătoare a datoriei externe contractate de guvern, „firmele de partid“ prosperă pe seama contractelor sau fondurilor europene obţinute datorită sprijinului politic. Austeritatea e doar pentru cei săraci.

Opoziţia parlamentară se mişcă lasciv, într-o pantomimă penibilă. Un exemplu edificator: votul exprimat în Camera Deputaţilor pentru adoptarea Legii Pensiilor, care a fost anulat. Legea este repusă în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Un demer