Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: Victor Ponta, un tânăr lup al politicii, admirator al lui Che Guevara

Publicat in Romania Libera, vineri 27 aprilie 2012 · ·

Şeful opoziţiei române de stânga, Victor Ponta, desemnat vineri prim-ministru de preşedintele Traian Băsescu, este un tânăr lup al politicii cu ambiţii mari, comentează AFP, citată de Agerpres.

Jurist de formaţie şi procuror până în 2001, Victor Ponta este la 39 de ani unul dintre cei mai tineri deputaţi din România şi şeful Partidului Social Democrat /PSD/ de doi ani, aminteşte AFP.

Tocmai din această poziţie el a creat în februarie 2011 împreună cu preşedintele Partidului Naţional Liberal /PNL/, Crin Antonescu, Uniunea Social-Liberală /USL/, o alianţă politică având ca obiectiv principal căderea preşedintelui Băsescu.

Victor Ponta, care vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză, a ocupat pentru scurt timp de două ori funcţia de ministru, însărcinat cu Controlul programelor europene în 2004, apoi pentru Relaţia cu Parlamentul în 2008.

Pe plan economic, el a criticat programul de privatizare lansat de guvernul de centru-dreapta care a căzut, dar a asigurat că va respecta marile linii ale acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană semnat în martie 2011.

"Este o persoană vigilentă cu unsprezece ani de carieră politică şi care nu ia decizii în mod intempestiv", a declarat pentru AFP analistul politic Andrei Ţăranu.

"El va conduce un guvern de coaliţie şi se va confrunta până la alegerile legislative din noiembrie cu orgoliile şi ambiţiile electorale ale celorlalte două partide" membre ale USL, a adăugat el.

Cu aerul său de elev model, el îşi afişează admiraţia pentru revoluţionarul bolivian Che Guevara şi se declară un "om de stânga pur şi dur".

Considerat mai moderat decât colegul său liberal Crin Antonescu, el a surprins totuşi opinia în ultimele luni prin afirmaţii calificate "şocante" de mass-media, aminteşte AFP.

În ajunul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, el l-a cal

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 52 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°