Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte a cedat la Istanbul, cu Fenerbahce (48-73), al doilea meci din Euroligă

Publicat in Pro Sport, joi 1 noiembrie 2012 ·

Campioana a plecat la Istanbul să nu se facă de râs. Optimismul Gabrielei Mărginean de acum două săptămâni, „putem bate pe oricine“, s-a transformat, ca stare de spirit, într-un evident blocaj. Două înfrângeri consecutive în cele mai importante meciuri ale începutului de sezon au fost suficiente. Cu Famila Schio în debutul Euroligii şi cu ICIM, în eternul derby al Ligii Naţionale.

După doar patru minute, Fener avea 12-2. Gazdele n-au avut emoţii, ba chiar au părut că se antrenează pentru veritabilele derby-uri ale seriei, cu Nadezdha şi Arras Pays. Jumătate de meci, CSM s-a ţinut la o diferenţă decentă de adversar, 10-12 puncte, iar aproape de pauza mare putea reduce handicapul. „Acolo a fost un moment psihologic. Intrasem în meci şi în loc să revenim la 5 puncte, am mers la vestiare cu 11 puncte diferenţă“, descrie primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.

Clasament:

1. Kosice 3p,

2. Sopron 3p,

3. Fenerbahce 2p,

4. Nadezhda 2p,

5. Schio 2p,

6. Târgovişte 2p.

7. Arras 1p

Campioana a plecat la Istanbul să nu se facă de râs. Optimismul Gabrielei Mărginean de acum două săptămâni, „putem bate pe oricine“, s-a transformat, ca stare de spirit, într-un evident blocaj. Două înfrângeri consecutive în cele mai importante meciuri ale începutului de sezon au fost suficiente. Cu Famila Schio în debutul Euroligii şi cu ICIM, în eternul derby al Ligii Naţionale.

După doar patru minute, Fener avea 12-2. Gazdele n-au avut emoţii, ba chiar au părut că se antrenează pentru veritabilele derby-uri ale seriei, cu Nadezdha şi Arras Pays. Jumătate de meci, CSM s-a ţinut la o diferenţă decentă de adversar, 10-12 puncte, iar aproape de pauza mare putea reduce handicapul. „Acolo a fost un moment psihologic. Intrasem în meci şi în loc să revenim la 5 puncte, am mers la vestiare cu 11 puncte diferenţă“, desc

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 32 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 15 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°