Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE DRUMURI - "Cum să nu încerc eu totul?"

Publicat in Jurnalul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Nici un părinte nu se poate pune în postura "ce-aş face dacă copilul meu se va naşte cu probleme sau... dacă le va căpăta pe parcurs?

O să pot face pentru el totul? Şi... cât de mult înseamnă totul?" Dar nici n-ar avea rost să-şi atârne în suflet o greutate care nu există...

Şi totuşi... există părinţi care trebuie să înfrunte şi o astfel de realitate crudă, nedorită de nimeni şi alungată din toate gândurile.

Părinţi care descoperă la un moment dat, că o eroare medicală, un accident genetic sau... poluarea le-a condamnat copilul pe viaţă. Părinţi care îşi petrec majoritatea vieţii de părinte prin spitale sau sanatorii alături de copilaşul cel bolnav. Suferind pentru el, dar suferind şi pentru cel sănătos, de acasă, lăsat singur pentru că nu prea mai au timp de el, sperând că el îi va înţelege. Părinţi al căror suflet împărţit în două, obidit, fărâmat şi stors de lacrimi este totuşi cel mai îmbibat cu speranţă dintre toate sufletele. Speranţa care-i mână din spital în spital cu copilaşul în braţe şi din poartă în poartă după ajutor, speranţa care le păstrează dorinţa şi voinţa de a face "totul" pentru copilul lor. Problema cu care se confruntă zilnic este că "totul" nu este suficient...

ASTFEL DE PĂRINŢI...

Haida şi soţul ei au doi copii. O fetiţă de 9 ani şi un băieţel de 4 ani şi jumătate. Amândoi copiii s-au născut prin cezariană, amândoi sănătoşi tun la naştere. Cel puţin aşa au spus medicii...

Tocmai se pregătea să iasă din spital cu băieţelul, când Haida a observat că bebeluşul s-a îngălbenit. A alertat asistentele iar copilaşul a fost pus sub lampa cu ultraviolete şi şederea în spital s-a prelungit. Dar a trecut, iar mămica şi bebeluşul au fost externaţi cu asigurări că totul va fi bine. "La 4 luni el încă nu-şi putea ţine capul aşa că am fost la neuropsihiatru care ne-a spus că are

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 17 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 16 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 56 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 43 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 53 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°