Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Curtea de Argeş: Am aflat despre accident duminică la ora 20.00 de la un consilier

Publicat in Gandul, marți 25 iunie 2013 ·

Nicolae Diaconu, primarul din Curtea de Argeş, de unde provin opt dintre victimele accidentului din Muntenegru, spune că a aflat despre accident duminică seară, la ora 20.00, de la un consilier local care a văzut la televizor ce s-a întâmplat şi a recunoscut autocarul în care îşi îmbarcase rudele.

Primarul din Curtea de Argeş a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că cinci dintre persoanele decedate în accidentul din Muntenegru erau din Curtea de Argeş, fiind vorba despre un fost consilier local, Nicolae Dervis, soţia acestuia, o profesoară pensionară, soţul acesteia şi tatăl unui fost consilier judeţean.

De asemenea, alte trei persoane din Curtea de Argeş au fost rănite în accident.

"La ora 20.00, în seara tragediei, am fost sunat de un consilier local, Ghiţă Ioan, care a văzut la televizor accidentul. Ulterior, m-a sunat fostul consilier judeţean Mădălin Marinescu, care a recunoscut autocarul în care cu o zi înainte îşi urcase părinţii. Rudele răniţilor au tot sunat pe telefoanele mobile, dar nu le-a răspuns nimeni, asftel că la ora 23.00 Mădălin Marinescu, ginerele şi fata domnului Derviş au plecat spre Podgorica, însoţiţi de un prieten. Ei au fost singurele rude care au plecat spre răniţi. Eu am sunat la MAE, la Celula de criză, noaptea, în momentul în care s-au afişat numerele la care se poate suna. Aveam lista îmbarcaţilor, i-am recunoscut pe toţi opt de la noi din oraşul Curtea de Argeş - oameni de afaceri, profesori şi foşti dascăli şi un fost consilier local. Am întrebat la MAE, mi s-a spus că sunt trei internaţi, iar cinci sunt la terapie intensivă sau morţi şi că sunt mari probleme cu identificarea lor. De fiecare dată când am sunat la MAE mi s-a răspuns imediat, la fiecare apel. Am înţeles rezervele lor pentru că anumite probleme nu erau certe şi au mai aşteptat decât să dea o informaţie greşită. Cei care au fost acolo mi-au

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agricultură. Guvernul anunţă finanţarea pentru programul Rabla pentru tractoare

Mediafax acum 58 minute
Premierul a anunţat că Guvernul va finanţa, în premieră, prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. „Susţinem producţia internă de tractoare şi ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin neramburs

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 2 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Jurnalistul Dorin Chioţea este noul redactor-şef al ziarului Libertatea

News.ro acum 58 minute
Dorin Chioţea a fost numit redactor-şef al ziarului Libertatea. EL va ocupa această funcţie începând cu luna iunie 2024, potrivit anunţului Ringier. Absolvent al Facultăţii de Medicină UMF "Carol Davila", Dorin Chioţea are o carieră în presă de apro

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 29 minute
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede folosirea fondurilor europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor în proporţie de 90%

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocur

Premierul anunță că se majorează salariul de la 1 iulie, dar PUNCTUL de amendă va fi înghețat

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern de joi că săptămâna viitoare vor fi adoptate două acte separate prin care salariul minim brut va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și punctul de netaxare de la 300 de lei, iar punctul de

Trei militari salvatori din Italia au murit după ce au căzut într-o prăpastie în timpul unui exercițiu în Alpi VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei militari salvatori din Italia, membri ai Poliţiei Financiare, au murit după ce au căzut într-o prăpastie în timpul unui exerciţiu de escaladare la Val Masino, în apropierea cantonului elveţian Graubünden, în Alpi, a informat ministrul italian a

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°