Punctul critic Este dificil de improvizat o definitie a patrimoniului cultural, de aceea ma voi multumi sa o respect pe cea mai „cuminte“, pe cea mai la indemina: ar fi vorba despre acel rezervor de bunuri spirituale care apartin unei natiuni, asa cum s-a definit ea nu neaparat pe parcursul istoriei, ci prin intermediul culturii. Deloc intimplator Istoria... lui G. Calinescu inlocuia concluziile asteptate cu o sinteza privind Specificul national, semn ca literatura, poate mai pregnant decit celelalte arte, este in masura sa dea seama de ceea ce individualizeaza profilul nostru etnic. Prin urmare, nu ne caracterizeaza (doar) figurile vizibile ale prezentului, cit pilonii culturali, spirituali, care ne-au ajutat sa ne inchegam o identitate numai a noastra. Globalizarea nu trebuie sa insemne renuntarea la ce ne e specific, ci dimpotriva: o valorificare a notei distinctive, pe care orice strategie de marketing cultural va fi nevoit sa se bizuiasca. Pentru ca a continua sa infatisam Romania ca un tarim feeric, cu oameni imbracati in port national, ducind vitele la pascut, doinind din fluier sau jucind la hora mi se pare o strategie cit se poate de paguboasa intr-o Europa care impune, actualmente, un etalon de civilizatie care obliga. *** Problema noastra nu este una propriu-zis valorica, cit mai ales una de promovare. Dintr-un anumit complex de inferioritate, am renuntat mai mereu la dialog. Sau, in unele cazuri, nu am stiut ce sa promovam. Singura sansa de a deveni competitivi si culturali in Europa federalizata este sa participam activ la fermentul miscarilor artistice contemporane sau sa incercam sa acreditam acele modele care au sanse reale de a-si cistiga autoritatea. Cum ar fi, printre altele, paradigma avangardei autohtone, care oricum a dat Europei artisti precum Tristan Tzara, Paul Celan, Gherasim Luca, Eugen Ionescu ori Brancusi. Numai ca inca nu s-a produs o ac