Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul kosovar: Serbia este conştientă că, într-o zi, va recunoaşte independenţa Kosovo

Publicat in Romania Libera, joi 1 iulie 2010 ·

Serbia este conştientă că va recunoaşte independenţa Kosovo într-o bună zi, afirmă premierul kosovar, Hashim Thaci, într-un interviu acordat revistei NIN, declaraţiile fiind catalogate drept "absurde" de către un oficial sârb, informează AFP, citată de Mediafax.

"Am primit o confirmare neoficială şi privată că Belgradul va recunoaşte într-o zi Kosovo", a declarat Thaci.

Thaci susţine că a primit o astfel de confirmare din partea unor oficiali de rang înalt de la Belgrad, cu ocazia "întrevederilor şi conferinţelor internaţionale".

Autorităţile sârbe au declarat în mai multe rânduri că nu vor recunoaşte niciodată independenţa Kosovo, proclamată în februarie 2008. Kosovo reprezintă pentru sârbi leagănul istoriei lor, iar teritoriul este considerat şi acum provincie sârbă.

"Este o absurditate. Niciun om politic din Serbia nu ar spune un astfel de lucru, nici în public, nici în privat", a declarat Borko Stefanovici, consilierul ministrului sârb de Externe, Vuk Jeremici.

Hashim Thaci a făcut aceste declaraţii înainte de publicarea opiniei Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) privind legalitatea proclamării independenţei Kosovo.

Potrivit lui Borko Stefanovici, această decizie va deschide calea spre noi negocieri, în principal pe tema statutului Kosovo.

În schimb, Priştina consideră că nu se pune problema reînceperii negocierilor pe tema statutului Kosovo. Independenţa Kosovo a fost recunoscută până acum de 69 de ţări, între care Statele Unite şi 22 din cele 27 de state membre UE.

Dând asigurări că Serbia este dispusă oricărei "soluţii de compromis", Borko Stefanovici a respins posibilitatea unor discuţii între Belgrad şi Priştina pe diferite teme practice, aşa cum recomandă europenii şi americanii.

"Problemele practice", cum ar fi spre exemplu aprovizionarea cu energie a enclavelor sârbe din Kosovo, decurg din "problema d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 44 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 7 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°