Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Arad şi a Consiliului Judeţean Arad, procurori ai Departamentului Naţional Anticorupţie au descins ieri în instituţiile respective şi au ridicat documente referitoare la contractele încheiate de cele două instituţii cu grupul de firme Confort Construct. Procurorii au revenit şi astăzi la Arad. Ei au descins şi la Compania de Apă-Canal, unde verifică, potrivit aceloraşi surse, contractele privind masterplanul pe apă-canal.
Niciunul dintre angajaţii celor două instituţii nu a fost audiat, cu toate că consultarea şi ridicarea documentelor a durat câteva ore. Procurorii anti-corupţie au ridicat toate documentele referitoare la licitaţiile pe POS Mediu, racordări la reţeaua apă-canal.
Grupul de firme Confort, de la Timişoara, este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai contractelor publice la Consiliului Judeţean Arad şi Primăria Municipiului Arad. Numai pe Drumul Vinului a câştigat 13,5 milioane de euro, iar pe masterplanul de apă-canal şi cel de deşeuri valoarea contractelor este de câteva sute de milioane de euro.
Procurorii anti-corupţie au dat termen ca până mâine Primăria, Consiliul Judeţean şi Regia Apă-Canal să prezinte la Timişoara acte suplimentare justificative.
Jurnalul Naţional a prezentat pe larg legăturile dintre cei doi politicieni arădeni şi “regele asfaltului din Banat”. Serviciul teritorial Timişoara al DNA cercetează o grupare din care fac parte Codruţ Marta, fostul şef de cabinet la lui Sorin Blejnar, preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, primarul Aradului Gheorghe Falcă şi alte persoane. În paralel, după mai bine de o lună de când primarul Timişoarei , Gheorghe Ciuhandu, a făcut public faptul că firma “Confort S.A.”, deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu, a depus la dosar acte falsificate, cazul a intrat în atenţia procurorilor arădeni. Asta după ce, în ciuda dovezilor prez