Au ceva cu noi! Resentimente de pe vremea lui Traian, când, foarte probabil, legionarii români au luat numeroase ţepe de la populaţia civilă din Dacia, sau de când fetele acestora i-au făcut să sufere din amor? Pe vremea aceea ţiganii nu-şi făcuseră încă apariţia pe aceste meleaguri, din îndepărtata Indie, aşa că nu pot fi introduşi în ecuaţie. Este cert, însă, că după aproape 2000 de ani, roata istoriei s-a întors şi „dacii” au purces la asaltul concertat al metropolei.
Au trimis, mai întâi, echipe de cercetaşi formate din băieţi tuciurii cu pălărie şi fete cu salbe şi multe fuste, care au trecut fără paşapoarte liniile inamice până în inima fortificaţiilor, de unde au transmis informaţii preţioase valurilor următoare. Cuvântul de ordine a fost: se trăieşte bine, multe lucruri sunt nepăzite, iar italienii sunt cam fraieri, pot fi păcăliţi uşor!
Au urmat băieţii cu experienţă infracţională care au împânzit ţara, analizând diferenţele specifice dintre sistemele judiciare ale celor două entităţi. Înainte de aderare chiar, valul celor fără capătâi, în căutare de locuri de muncă la negru, au curs continuu până când au ajuns şi în ultimul colţişor al cizmei. Aderarea României la UE a găsit Italia ocupată, iar cei care au avut naivitatea să aştepte ca să fie în regulă s-au trezit că nu mai au ce face într-un loc în care nu mai erau bineveniţi. Pentru că, cu măiestria tradiţională, compatrioţii noştri, un eşalon reprezentativ al lor, au avut grijă să bifeze prin acţiuni concrete toate articolele codului penal: românii au devenit, prin merite proprii, cei mai temuţi vizitatori. Au reuşit - performanţă rară - să-i depăşească şi pe albanezi, pe lângă noi marocanii ajungând să facă impresie de oameni binecrescuţi. De unde s-a recoltat această pegră, cu pensiuni criminale? În ce tainiţe geografice a stat şi şi-a aşteptat ora astrală? Cum de reuşim noi, sistematic,