In haine de bufon, poetul Florin Mugur, aflat acum undeva mult dincolo de noi, sta calare pe un asin si priveste printr-un mic gemulet realitatea ce se ascunde dincolo de usa. Intr-o camera galbena in care permanent ploua, sub o umbreluta rosie, sta domnul Hokusai Kotsuschika, cel cu trei miini, cel cu patru ochi, cel cu sapte picioare, cel cu trei barbi, cel cu zece mustati; bea ceai si scrie cu betisoare de bambus pe foite subtiri de matase: „cica exista si speranta: / un batrin actor cinta la trompeta / undeva la etajul sapte / / si curtea interioara se umple de ingeri", am citat din poezia Actor a regretatului Florin Mugur. In mijlocul camerei, o umbreluta rosie, pe peretele din dreapta: un mare acvariu uman in care plutesc, cu burta in sus, leganindu-se alene pe „valurile vietii" regi umpluti cu paie, magarusi de aur, bufoni bitiindu-si pe umeri capul de lemn si ingeri, da, mai ales ingeri cu aripi scirtiind ca niste balamale ruginite. Pe pereti: harti vechi, albume, enciclopedii, „Poetii Chinei si Japoniei", Biblia, foi din Cartea regilor, ocheane, busole de navigatie: „in jurul soarelui pamintul descrie curba riguroasa a unui vers". Peisaje launtrice, cu betisoare de bambus pe un perete galben, picteaza batrinul domn Hokusai. Scene in penumbra, peisaje transparente: apa, spital, arbori rosii, norisori ovali, albi, galbeni, verzi. In fine, tot ceea ce am zice ca ar reprezenta sau ar putea sa reprezinte peisajul launtric. Peisaj usor transparent dincolo de care „se intrevede" realitatea imediata. Zicem „se intrevede" si nu „se vede" fiindca ni se pare impropriu sa folosim verbul „a vedea" pentru realitatea imediata. In fiecare clipa realitatea pe care o percepem se schimba. Si nu numai realitatea pe care o privim se schimba, ci se schimba si ochiul cu care percepem aceasta realitate. Ochiul in fiecare clipa e altul: alte celule il populeaza. Parafrazind celebrul