Cartea lui Lucian Boia surprinde cu minuţie convingerile, derapajele şi ambiţiile intelectualilor din anii ’30.
Am citit cu entuziasm noua carte a istoricului Lucian Boia, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950", apărută la Editura Humanitas. Într-o societate normală, în care există cu adevărat o mişcare vie a ideilor, acest volum ar stârni dezbateri la televiziuni (în prime-time), în ziare (pe prima pagină?) şi în mediile noastre intelectuale. Înclin să cred că nu se va întâmpla aşa ceva. Lumea culturală este atomizată, presa e căzută în depresie, de mult nu mai circulă idei în România, ci doar resentimente, frustrări şi ipocrizie. Dar asta e altă chestiune!
Cartea lui Lucian Boia acoperă comportamentul elitei noastre intelectuale pe parcursul a două decenii (1930-1950), probabil cele mai frământate din istoria României: o fragilă democraţie (până la sfârşitul anului 1937), regimul autoritar al lui Carol al II-lea, statul naţional-legionar, regimul Antonescu, o perioadă de relativă libertate (august 1944-1945) şi instaurarea Guvernului Petru Groza. Lucian Boia surprinde cu minuţie reacţiile, convingerile, derapajele, ambiţiile, temerile, curajul, laşităţile şi atitudinile figurilor proeminente ale intelectualităţii din acei ani. Lista personajelor este impresionantă: de la gazetari la academicieni, de la scriitori la filosofi, de la universitari la oameni de ştiinţă. Puţine sunt comentariile istoricului pe seama pesonajelor sale. Autorul lucrează pe texte, adică pe „marfa clienţilor": articole din ziare şi reviste, însemnări din jurnalele personale şi multe alte documente ale vremii. Avem o imagine limpede a confruntărilor de idei din acei ani, a pasiunilor şi a credinţelor, o imagine care demolează tiparele prin care noi, cei de azi (ignoranţi), vorbim (aiurea) despre „gloria" acelor ani, dar construieşte, în acelaşi timp