Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cai de mii de euro, în concurs la Câmpina

Publicat in Adevarul, luni 28 septembrie 2009 ·

La singurul concurs de echitaţie al toamnei, organizat la câţiva kilometri de Câmpina, într-o fostă unitate militară, s-au adunat în acest weekend cei mai frumoşi cai din România. Competiţia a inclus probe pentru copii, juniori şi tineret. Peste 30 de sportivi din ţară au participat, alături de caii cluburilor la care activează, sau cu exemplarele pe care le deţin chiar ei, la Marele premiu al municipiului Câmpina.

Spectacolul oferit de cabalinele care au avut de trecut mai multe probe de sărituri peste obstacole au fost savurate de spectatorii de toate vârstele. „Mie îmi plac căluţii mici, dar aici am văzut numai cai mari. Îmi plac şi ăştia. Sunt frumoşi şi aleargă foarte bine“, a spus Alina, o fetiţă de opt ani, prezentă cu părinţii la concurs. La Câmpina au ajuns sportivi de performanţă, care şi-au dedicat viaţa creşterii cailor.

Castway, câştigător

„Clausewitz este un cal de 12 ani, din rasa Oldenburg, şi este al meu. L-am cumpărat din Germania, pentru că părinţii lui au un palmares impresionant. Clausewitz are şi el foarte multe premii, a participat la concursuri internaţionale şi acum două săptămâni a fost desemnat campion balcanic“, spune proprietarul acestuia, Norbert Schumann. Sportivul locuieşte în Spania, dar activează la Clubul Steaua. Valoarea lui Clausewitz este de aproximativ 25.000 de euro.

Câştigătorul Marelui premiu este calul Castway, călărit de Claudiu Gheorghe. Animalul de la clubul Picadilly din Săftica valorează în jur de 100.000 de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 38 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°