Când am propus colegilor mei din Comitetul Director şi din Consiliul USR realizarea unui proiect cultural consacrat poeziei române de astăzi, aveam de gând să înfăptuim două evenimente: întâi, acel turnir de poezie, desfăşurat în fiecare an într-un alt loc de tradiţie culturală, un turnir în care poeţii să se întreacă în versuri, în faţa unor cunoscători (ca o degustare de vinuri vechi, de soi): ceea ce s-a şi petrecut, la sfârşitul lui septembrie, în Grecia, la poalelele Munţilor Olimp. Şi, apoi, plănuiam o gală a poeziei române contemporane. Visam ca la această reuniune unii din cei mai buni poeţi de astăzi, dintre care se vor alege probabil cei câţiva poeţi de manual, de patrimoniu, să urce pe cea mai prestigioasă scenă a Bucureştiului, aceea care pentru mine, simbolic, înseamnă chiar inima ţării, scena Ateneului Român. Dar cum să-i nominalizezi pe aceşti protagonişti ai poeziei? Am căutat regula şi singura acceptabilă pe care am găsit-o este aceasta: un selecţioner, un critic literar, altul în fiecare an, să vină cu propria sa listă şi să poarte răspunderea opţiunilor sale. Am căutat apoi fonduri, am căutat parteneri întru organizare şi parteneri media, iar în seara zilei de 18 noiembrie visul meu s-a împlinit: 26 de poeţi români, desemnaţi la prima ediţie de Nicolae Manolescu, au citit din poezia lor pe scena Ateneului. Li s-au alăturat alţi doi poeţi ce nu mai sunt printre noi, dar ale căror poeme nepieritoare au fost recitate strălucit de Ion Caramitru.

Semnificaţia acestei prezenţe pe scena Ateneului şi mesajul evenimentului creat de USR s-ar exprima cam aşa: voim să atragem atenţia că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, că ne facem modele din cine nu trebuie, că nu vedem ceea ce este cu adevărat valoros, nu vedem fiindcă nu privim unde s-ar cuveni să privim, iar poezia română este ceva cu adevărat valoros şi merită s-o aşezăm în centrul lumii no