Oare nu m-am convertit într-un agent de publicitate a dicţionarului? Chiar agent n-am ajuns, dar susţin o carte excelentă, cu o difuzare precară (pe net a ajuns la coşul cu reduceri), iar în continuare, adică până la urmă, încerc o selecţie acceptabilă a unor cuvinte sau expresii argotice din corpul dicţionarului. Şi încă ceva, chiar dacă mă confrunt cu o idee preconcepută cu rădăcini adânci: trebuie să probez, să sugerez, că argoul nu înseamnă în mod iremediabil şi exclusiv un limbaj licenţios. „Prinţul paradoxului“ – cum era supranumit Gilbert Keith Chesterton (1874–1936), unul dintre cei mai mari scriitori britanici de la începutul secolului trecut, cu o operă extrem de vastă – utiliza frecvent paradoxuri şi dictoane populare, precum şi idei preconcepute deturnate de la sensul lor. George Bernard Shaw, adversar şi deopotrivă prieten, scria despre el în Time: „Era un om de geniu colosal“. Prea puţin tradus în română, G. K. Chesterton a scris circa 80 de cărţi, mai multe sute de poeme, circa 200 de povestiri şi peste 4.000 de articole. Într-un eseu dedicat apărării argoului, el afirma: „Orice argou este metaforă, orice metaforă este poezie“. Chesterton a fost elogiat de Ernest Hemingway, Graham Green, Franz Kafka, Gabriel Garcia Marquez, Paul Claudell, George Orwell, Jean Paulhan, Agatha Christie ş.a. Iar Jorge Luis Borges mărturisea că l-a influenţat profund. Ceea ce nu însemnă că graţie lui GKC (siglă răspândită) am izbutit să prezint proba decisivă a reabilitării argoului. Ci doar un fapt bine cunoscut: asimilarea acestuia cu har scriitoricesc a dus la crearea unor capodopere, unele contestate sau chiar condamnate (autorii!). Renunţ la referinţe bibliografice şi chiar la evocarea unor cazuri istorice. De-a lungul anilor, m-am referit în mai multe rânduri la argou, slang, jargon şi la alte forme de evadare din constrângerile limbajului. Nu în căutar