Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anii revoluţiei Culturale

Publicat in Jurnalul, marți 9 iunie 2009 ·

În 1970, între două avioane, pe drumul de la Phenian la Bucureşti, mica delegaţie de jurnalişti români, din care făceam parte, fără să ştiu nici azi cu ce rost şi de cine trimis, a oprit trei zile la Pekin. Pe atunci, nu doar numele metropolei se scria altfel. Toate erau altfel.

Faptul că ajunsesem într-un loc, la care nici măcar nu visam, mă făcea să trăiesc cele trei zile în China la intensitatea unei întâmplări de răscruce. Visările, ca să fie cu spor, trebuie pregătite de o şansă. Trebuie să fii antrenat să recunoşti ocazia, atunci când aceasta se iveşte. Eram atât de dorit de mari plecări, încât am trăit timpul în transă. Săptămânile de dinainte din Coreea de Nord n-au lăsat în mine nici o emoţie de durată. În schimb, scurta, dar densa şi aventuroasa trecere prin Pekin m-a urmărit toată viaţa, ca o performanţă afectivă greu de egalat. Multe din lungile călătorii ulterioare le-am făcut cu acest sentiment, că insist în zadar să repet irepetabilul.

China era, în acei ani, în plină Revoluţie Culturală. La Universitatea Politehnică, unde am fost duşi ca să înţelegem la faţa locului în ce consta aceasta, o asistentă de la nu ştiu care catedră de inginerie, ne-a povestit cu multă seninătate cum a condamnat la moarte completul de asesori populari, condus de ea, un contrarevoluţionar periculos. În casa amărâtului s-au găsit două kilograme de orez! Iar cum nici un chinez nu avea cum să-şi mănânce orezul zilnic decât cu porţia şi la cantină, omul era vinovat. A primit pedeapsa cu moartea şi a fost executat.

Gazdele, gazetarii de la oficiosul Partidului Comunist, practicau cu noi acea amabilitate asiatică excesivă, care ne cenzura toate curiozităţile. Un funcţionar al Ambasadei României, se îngrijea la rându-i să nu punem decât întrebări la care puteam primi răspunsuri. Mai bine zis, să nu punem întrebări. Să privim, să luăm aminte la

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°