Călin Buzatu. Sînteţi inegal ca succesiunea vale-deal din spaţiul mioritic. Trebuie să analizaţi foarte atent ceea ce faceţi pentru a elimina locurile comune, vorbele goale pe care, avînd în vedere părţile bune din poezia dvs., nu înţeleg cum le lăsaţi să treacă pe hîrtie. Puteţi scrie concis şi îndeajuns de straniu: inima mea e toba / aborigenului rătăcit/ ce îşi vânează în noapte/umbra (inima mea e toba). Destul de frumos. Apoi veniţi cu: apele rupte ale fericirii (ce clişeu tîmpit!...)/ curg nestăpânite din alte lumi/ prin ecluzele pământului (...pe care îl amplificaţi)// e un simptom cert (limbă de neo-lemn) al binecuvântării/ ce se căzneşte (??) a se ivi/ greoaie ca o sarcină extrapurtată (m-aţi dat gata cu comparaţia asta şi cu troznetul neologismului). Şi titlul acestui eşec este pe măsură: peisaj termal. În poemele mai lungi sînteţi mai interesant şi capăt impresia că aveţi ceva de spus, chiar dacă mai şarjaţi: mititico, mă zbengui în tine descreierat/ şi îmi mânjesc cu sămânţa umanităţii mele derizorii/ (asta cu umanitatea derizorie putea lipsi) codul numeric personal/pe zidurile culoarului tău de acces/ acolo unde înaintaşii mei şi-au / scrijelit/ pe rând/ anul căderii în păcat. Pe scurt, dacă vă recăpătaţi facultăţile mintale, mai trimiteţi. Am încredere.

Luminiţa Apreutesei. Vă comportaţi ca un sălbatic care trage cu arcul în avioane şi se miră că ele nu cad. V-aş întreba simplu: ce poeţi români apăruţi în ultimii douăzeci de ani vă plac? Nu cred că mi-aţi răspunde, pentru că evident nu i-aţi citit. Vă invit să o faceţi cu cît mai mulţi şi veţi vedea că nu sînteţi racordată la contemporaneitate. Fineţea unei mângâieri,/ Orice minut în care speri,/ Reveria în care cazi,/ Evenimentele de azi,/ Gânduri pe care le alungi/ Sentimentele adânci/ Prea multe lacrimi pierdute- n van/Prea multe stele ce nu răsar... etc. Deci începeţi cu rimă, contin